LIVE UPDATE Ziua 256 de război în Ucraina. Un taiwanez în vârstă de 25 de ani, care a plecat voluntar în Ucraina împotriva forţelor ruse, a fost ucis în luptă

Autor: Alina Petre
Actualizat: 06 nov 2022, 17:54

Volodimir Zelenski

Războiul dintre Rusia și Ucraina a intrat în a 256-a zi. Centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de forțele ruse, a fost reconectată la rețeaua electrică. Zelenski acuză Iranul că minte că a livrat un număr mic de drone Moscovei.

Centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de forțele ruse, a fost reconectată la rețeaua electrică. Zelenski acuză Iranul că minte că a livrat un număr mic de drone Moscovei. Ucraina va lansa, săptămâna viitoare, o campanie de strângere de fonduri pentru o flotă de drone maritime. Un taiwanez în vârstă de 25 de ani, care a plecat voluntar în Ucraina împotriva forţelor ruse, a fost ucis în luptă.

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 255 de război în Ucraina. Alertă de atac aerian în Ucraina. Avioane de luptă rusești atacă din Belarus

Un taiwanez în vârstă de 25 de ani, care a plecat voluntar în Ucraina împotriva forţelor ruse, a fost ucis în luptă

UPDATE 14:00- Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la Rusia să excludă fără echivoc folosirea armelor atomice în războiul din Ucraina, transmite duminică EFE.


UPDATE 12:30- Un taiwanez în vârstă de 25 de ani, care a plecat voluntar în Ucraina împotriva forţelor ruse, a fost ucis în luptă.

Prima victimă cunoscută originară din Taiwan de la invadarea teritoriului ucrainean de către Rusia, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe de la Taipei.

Confirmând primele informaţii de presă, ministerul a prezentat "sincere condoleanţe" familiei lui Tseng Sheng-kuang, care lupta într-un batalion de voluntari în Ucraina.

UPDATE 10:00- Alimentarea externă cu energie electrică a fost restabilită la centrala nucleară ucraineană Zaporojie.

Alimentarea externă cu energie electrică a fost restabilită la centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, ocupată din martie de trupele ruse, a anunţat duminică Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), transmite dpa.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Două linii au fost afectate după bombardamentele din zonă, obligând centrala să folosească generatoare diesel timp de două zile, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

UPDATE 09.30  -  Ucraina va lansa, săptămâna viitoare, o campanie de strângere de fonduri pentru o flotă de drone maritime, prin intermediul platformei online United24, lansată în luna mai pentru strângerea de fonduri în sprijinul Kievului, a anunțat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, citat de The Kyiv Independent.

UPDATE 09.10  Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acuză Iranul că minte despre trimiterea unui număr limitat de drone în Rusia.

Dacă Iranul continuă să mintă despre ceea ce este evident, înseamnă că lumea va face și mai multe eforturi pentru a investiga cooperarea teroristă dintre regimurile rus și iranian și ceea ce plătește Rusia Iranului pentru o astfel de cooperare.

Au transferat zeci doar în această vară și au personal militar în Ucraina ocupată, care ajută Rusia să le folosească”, a spus președintele Ucrainei.

UPDATE 09.00 - Centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de forțele ruse, a fost reconectată la rețeaua electrică, la două zile după ce fusese deconectată de la rețea în urma bombardamentelor rusești care au deteriorat liniile de înaltă tensiune rămase, lăsând-o doar cu generatoare diesel, a declarat sâmbătă Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), conform The Kyiv Independent.

Citeste si: Ucrainenii din Herson sunt scoși cu forța din reigune! Rusia a început demersurile