Volodimir Zelenski susține că Rusia caută un armistițiu pentru a-l folosi ca acoperire pentru a opri înaintările forțelor ucrainene din Donbas, precum și pentru a aduce mai multe echipamente. Vladimir Putin a ordonat încetarea focului pentru zilele 6 și 7 ianuarie, un anunț catalogat drept „ipocrizie” de Kiev.
Ucraina a respins oferta președintelui Vladimir Putin de încetare a focului pentru 36 de ore cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi, afirmând că nu va exista niciun armistițiu până când Rusia nu-și va retrage forțele invadatoare din teritoriile ocupate.
UPDATE ORA 15:32
Germania va livra Ucrainei 40 de vehicule blindate Marder de sfârșitul primăverii, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului Steffen Hebestreit, citat de The Guardian.
Un sistem de rachete antiaeriene Patriot din stocurile armatei va fi, de asemenea, livrat Ucrainei în primul trimestru, a adăugat acesta.
UPDATE ORA 15:00
Armata rusă a susținut că respectă armistiţiul de două zile pe care Moscova l-a decretat unilateral în Ucraina, acuzând Kievul de continuarea bombardamentelor, informează Reuters.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„În pofida respectării regimului de încetare a focului de trupele ruse (…), regimul de la Kiev a continuat să bombardeze oraşele şi poziţiile rus”, a transmis Ministerul rus al Apărării.
UPDATE ORA 12:45
Încetarea temporară a focului, pentru 36 de ore, anunțat joi de președintele rus Vladimir Putin, a intrat în vigoare.
Ucrainenii au anunțat deja că resping această măsură dispusă unilateral de Moscova și suspectează că este vorba de o capcană.
Armata ucraineană a respins ofensiva rusă
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat vineri, 6 ianuarie, într-un comunicat pe Facebook, că forțele de apărare ale Ucrainei au respins atacurile inamice în apropierea a 12 localități, în zonele Bakhmut, Lyman, Kupyan și Avdiiv.
Citește și: LIVE UPDATE Ziua 316 de război în Ucraina. Ucraina e pe cale să primească blindate de luptă din Franța
„Ziua trecută (n.r. – joi), unitățile Forțelor de Apărare ale Ucrainei au respins atacurile ocupanților din zonele localităților Stelmakhivka, Makiivka și Ploshanka din regiunea Luhansk și Spirne, Soledar, Krasna Gora, Bakhmut, Klishchiivka, Kurdyumivka, Pervomaiske, Maryinka și Pobyeda, în regiunea Doneţk”, se arată în comunicat.
Volodimir Zelenski, despre planul Rusiei
Ppreședintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat în discursul său de joi, 5 ianuarie, că Rusia vrea să folosească Crăciunul ortodox „ca acoperire” pentru a opri progresele ucrainene în regiunea estică Donbas.
„Acum vor să folosească Crăciunul ca acoperire pentru a opri, cel puțin pentru scurt timp, avansul băieților noștri în Donbas și pentru a aduce echipamente, muniții și oameni mobilizați mai aproape de pozițiile noastre. Ce se va reuși prin aceasta? Doar o nouă creștere a numărului de victime”.
„Toată lumea știe cum Kremlinul folosește pauzele din război pentru a continua lupta cu o vigoare reînnoită. Iar pentru a termina războiul mai repede, are nevoie de cu totul altceva”, a declarat Zelenski.
„Avem nevoie ca cetățenii Rusiei să găsească curajul de a se elibera de frica rușinoasă de un singur om de la Kremlin pentru cel puțin 36 de ore în timpul Crăciunului ”, a transmis acesta.