LIVE UPDATE Ziua 391 de război în Ucraina: Volodimir Zelenski și președintele chinez ar putea discuta despre situația actuală

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 21 mar 2023, 12:13

Armata rusă a lansat mai multe atacuri, în regiunile Marinka, Avdiivka și Shakharsk, dar fără să înregistreze rueșite.

Sursa: Facebook

În a 391-a zi de război, președintele Chinei va continua discuțiile cu Vladimir Putin, pentru a doua zi consecutiv de când acesta se află în Rusia. Ucraina nu vede cu ochi buni întâlnirea celor doi președinți.

UPDATE ORA 11:30. O persoană a fost rănită în urma exploziei din Crimeea

Oficialii proruși din Crimeea au precizat că infrastructura civilă a fost dustrusă în urma unui atac cu dronă, ceea ce a dus, de asemenea, la vătămarea unei persoane.

Direcția de informații a Ministerului ucrainean al Apărării a precizat că explozia, catalogată ca fiind una „misterioasă”, a distrus rachetele de croazieră rusești Kalibr, care erau transportate cu trenul spre Crimeea.

UPDATE ORA 10:00. Volodimir Zelenski și președintele chinez ar putea să discute

Zilele acestea, Xi Jinping, președintele Chinei, se află în Rusia, pentru a discuta cu Vladimir Putin despre parteneriatul celor două țări. Astăzi, 21 martie, Kievul a anunțat că așteapă să vadă dacă Volodimir Zelenski va purta o discuție cu Xi Jinping.

„Nu știu, așteptăm o confirmare. Ar fi o mutare importantă.

Au lucruri pe care trebuie să și le spună unul altuia",
a declarat Irina Vereșciuk, vicepremierul Ucrainei, pentru Corriere della Sera.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

UPDATE ORA 08:30. Rusia a lansat mai multe atacuri nereușite

Armata rusă a lansat mai multe atacuri, în regiunile Marinka, Avdiivka și Shakharsk, dar fără să înregistreze rueșite.

„Pe parcursul zilei, inamicul a efectuat 13 lovituri aeriene şi patru lovituri cu rachete, precum şi şapte atacuri cu lansatoare multiple de rachete. Nivelul ameninţării cu rachete pe teritoriul Ucrainei rămâne ridicat. Situaţia operaţională în zonele Volyn, Polissia, Sivershchyna şi Slobozhanshchyna nu s-a schimbat semnificativ.

Pe tot parcursul zilei, inamicul a bombardat zonele Seredyna-Buda, Sopych, Starykove, Atynske, Kostiantynivka, Kindrativka, Volfyne, Oleksandrivka şi Popivka din regiunea Sumy, Kamianska Sloboda şi Khrinivka în regiunea Cernihiv, precum şi Hlyboke, Morokhovets, Vovchansk, Zemlianky, Krasne Pershe, Dvorichna, Zapadne, Kamianka şi Krasne în regiunea Kharkiv.

Pe axele Kupiansk şi Lyman, inamicul a folosit artileria împotriva oraşelor Kupiansk, Krokhmalne şi Berestove în regiunea Harkov, Nevske, Pishchane, Bilohorivka şi Dibrova în regiunea Luhansk, precum şi Spirne, Torske şi Novoselivka în regiunea Doneţk.

Inamicul a desfăşurat operaţiuni ofensive nereuşite în direcţia Novoselivske”, a precizat Statul Major General al Ucrainei, într-un raport.

UPDATE ORA 08:00. Rusia a atacat Ucraina de 30 de ori n ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, armata rusă a lansat, asupra Ucrainei, 21 de lovituri aeriene și 9 lovituri cu rachete, conform raportului operațional zilnic al Statului Major ucrainean.

Cu toate acestea, Kievul este de părere că probabilitatea ca Ucraina să fie, în continuare, atacată cu rachete este destul de mare.