UPDATE ORA 15:00. Președintele Chinei și cel al Ucrainei au vorbit la telefon
Astăzi, 26 aprilie, președintele chinez și Volodimir Zelenski au vorbit la telefon despre relațiile dintre cel două țări. Mai mult decât atât, China urmează să trimită, în Ucraina, un emisar special, care să discute despre posibilitatea găsirii unei soluții pentru soluționarea conflictului.
UPDATE ORA 13:30. Contraofensiva Ucrainei este din ce în ce mai aproape
Evhgheni Prigojin a precizat că Ucraina va începe o contraofensivă ce nu va putea fi evitată și că trimite unități foarte bine pregătite în Bahmut, un oraș în care ambele tabere pierd soldați.
De asemenea, acesta a anunțat că soldații ruși mor în continuare, de cinci ori mai mult, deoarece le lipsește muniția ce ar trebui să fie trimisă de Ministerul Apărării din Rusia.
UPDATE ORA 12:00. Armata rusă, atacată din ce în ce mai puternic de cea ucraineană
Armata ucraineană și-a întețit atacurile asupra armatei ruse, pregătindu-se pentru contraofensiva de primăvară. În zonele de luptă, Rusia a trecut la pozițiile defensive, conform șefului Serviciului de Informații din Ucraina.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Armata ucraineană a lovit mai multe ținte ale inamicilor de pe frontul din Zaporojie și din Herson.
UPDATE ORA 10:30. Rusia se laudă cu bombardiere ce pot transporta armament nuclear
Rusia trece la nivelul următor, spunând că a adus bombardiere ce pot transporta arme nucleare, pentru a patrula în Marea Barenț și în Marea Norvegiei. Este vorba de două bombardiere de tip Tu-160, care au efectuat o misiune de patrulare în cele două mări, conform Ministerului rus al Apărării.
UPDATE ORA 09:00. Marea Britanie a trimis mii de obuze în Ucraina
Marea Britanie a continuat să ajute Ucraina și a trimis mii de obuze pentru tancurile Challemger 2.
„Am trimis mii de proiectile pentru Challenger 2 în Ucraina, inclusiv proiectile perforante de blindaj cu uraniu sărăcit. Din motive de securitate operațională, nu vom comenta ratele de utilizare ucrainene pentru obuzele furnizate ”, a anunțat James Heappey, secretar de stat în Ministerul britanic al Apărării.
UPDATE ORA 08:00. Rusia și China au semnat un nou acord
Colaborarea dintre Rusia și China continuă. Cele două țări au semnat un memorandum de înțelegere în ceea ce privește consolidarea cooperării legislației maritime, conform presei chineze.
Citește și: Rusia își bombardează din greșeală propriul oraș
Din ambele țări, vor colabora Paza de Coastă a Republicii Populare Chineze și Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse.
Acordul a fost semnat în Rusia.