UPDATE ORA 16:00 Rusia continuă lupta pentru Bahmut
În ciuda faptului că încearcă, de luni de zile, să pună mâna pe orașul Bahmut, dar fără niciun rezultat, Ministerul Apărării rus a anunțat că armata Moscovei continuă luptele, pentru a rueși să cucerească părțile vestice ale Bahmutului.
UPDATE ORA 14:30. Rusia și Iran colaborează din nou
Vladimir Putin și președintele Iranului, Ebrahim Raisi, au supervizat astăzi, prin intermediul unui apel video, semnarea unui acord în ceea ce privește finanțarea și construirea unei linii de cale ferată iraniene.
Calea ferată face parte dintr-un coridor internațional de transport, care să concureze, anunță Reuters, cu Canalul Suez.
UPDATE ORA 12:30. 200.000 de soldați ruși, uciși pe frontul din Ucraina
În această dimineață, 17 mai, armata ucraineană a anunțat că a ucis peste 200.000 de soldați ruși, încă de când războiul a început.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Armata ucraineană a mai transmis faptul că „F i ecare soldat rus ucis înseamnă salvarea vieții unui copil, a unui vârstnic sau a unei femei. De asemenea, înseamnă și salvarea vieții unui soldat ucrainean”.
UPDATE ORA 10:30. Armata rusă a atacat Nikolaev
Armata rusă a lansat un atac asupra Nikolaevului. O femeie a fost rănită și un centru comercial, infrastructura industrială și o reprezentanță auto, împreună cu mai multe locuințe au fost avariate, susține guvernatorul regional.
În urmă cu patru zile, Nikolaev a fost, din nou, atacat și trei persoane au fost rănite, fiind avariate, de asemenea clădiri rezidențiale și o fabrică.
UPDATE ORA 08:30. Armata rusă susține că a distrus un sistem de apărare american
Ministerul Apărării de la Moscova susține că rachetele rusești au distrus un sistem de apărare Patriot, sistem de apărate sol-aer, primit din partea Statelor Unite ale Americii, susține site-ul Zvezda.
Pentru Reuters, doi oficiali americani au anunțat că, probabil, unul din sistemele Patriot, primite de Ucraina, a fost avariat în urma atacului rușilor.
UPDATE ORA 08:00. Ucraina primește ajutor militar în valoare de 130 de milioane de dolari din partea Coreei de Sud
Coreea de Sud a semnat un acord cu Ucraina, pentru a putea să îi ofere un ajutor militar în valoare de 130 de milioane de dolari.
Mai mult decât atât, în luna aprilie, guvernul Coreei de Sud a spus că s-ar putea „să nu insiste doar pe sprijin umanitar sau financiar”, dacă civilii ucraineni vor fi atacați la scară largă.