LIVE UPDATE Ziua 460 de război în Ucraina: Rusia ar putea interzice acordul privind cerealele ucrainene

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 29 mai 2023, 15:04

Șeful aviației la Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a precizat că Ucraina are nevoie de escadrile de avioane F-16, din America

Sursa: Profimedia

În a 460-a zi de război, Odesa, Herson, Nikolaev, Sumî, Poltava, Cerkasî, Kirovograd, Cernihiv, Jitomir, Donețk și Kiev s-au aflat sub raid aerian, iar infrastructura portuară din Odesa a fost lovită.

UPDATE ORA 15:00. Rusia ar putea introduce acordul privind cerealele ucrainene

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a precizat că acordul în ceea ce privește cerealele ucrainene, care sunt transportate pe Marea Neagră, ar putea să nu mai rămână în vigoare, dacă nu va fi respectat acordul ONU-Moscova, pentru a se permite exportul, fără probleme, al cerealelor și al îngrășămintelor rusești.

„Dacă totul rămâne așa cum este, și se pare că așa va fi, atunci, va fi necesar să se plece de la faptul că [acordul] nu mai funcționează", a anunțat Serghei

Lavrov, în timpul unei vizite efectuate la Nairobi.

UPDATE ORA 13:30. Noi bombardamente ar fi avut loc în Belgorod

Guvernatorul regiunii Belgorod, din Rusia, a anunțat că astăzi, 29 mai, mai multe localități de frontieră ar fi fost bombardate de către armata ucraineană. De asemenea, Viaceslav Gladkov a mai transmis, prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, faptul că două instalații industriale ale orașului Șebekino au fost și ele bombardate, iar patru persoane au fost rănite.

UPDATE ORA 12:00. Ucraina cere, din nou, avioane de luptă

După ce a cerut, până acum, avioane de luptă de mai muște ori, dar fără rezultat, Ucraina revine cu aceeași cerință. Șeful aviației la Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei a precizat că Ucraina are nevoie de escadrile de avioane F-16, din America, pentru a putea să oprească atacurile aeriene lansate de armata rusă.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

„F-16 nu este cel mai avansat avion, dar este capabil să utilizeze aproape toate tipurile de echipamente NATO și este un avion multifuncțional (multirol).

Poate îndeplini misiuni de apărare antiaeriană, poate lupta împotriva țintelor aeriene, poate lovi ținte terestre și maritime.

Corespunde cerințelor strategice pe care am dori să le obținem astăzi pentru a avea avantajul în aer, pentru a opri inamicul și pentru a accelera victoria”, a precizat acesta.

UPDATE ORA 10:00. Obiectiv militar din vestul Ucrainei, lovit de ruși

Atacurile aeriene, care au fost lansate de ruși la primele ore ale dimineții de astăzi, 29 mai, au lovit un obiectiv militar din regiunea Khmelnytskiy, din vestul Ucrainei.

„În acest moment, se lucrează în continuare pentru a limita incendiile din depozitele de combustibil și lubrifianți și muniții.

Cinci aeronave au fost scoase din funcțiune. Pista de aterizare este în curs de reparare. Datele privind victimele sunt în curs de actualizare", a transmis biroul guvernatorului regional din Khmelnytskiy.

UPDATE ORA 08:30. Armata ucraineană a doborât aproximativ toate dronele și rachetele lansate

Armata rusă a lansat, în cursul nopții, 35 de drone, dintre care 29 au fost doborâte de armata ucraineană. De asemenea, din cele 40 de rachete de croazieră lansate, au fost doborâte 37, conform Forțelor Aeriene.

De asemenea, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, în ceea ce privește luptele din Bahmut, ritmuloperațiunilor armatei invadatoare este deosebit de mic.