LIVE UPDATE Ziua 528 de război în Ucraina: Lupte „extrem de aprige” au loc în Bahmut. Un atac cu drone a fost înregistrat în strâmtoarea Kerci

Author: Andreea Buinoschi
Actualizat: 05 aug 2023, 17:53

Lupte „extrem de aprige” au loc în estul Ucrainei, în Bahmut, însă armata ucraineană avansează „încet, dar cu încredere”, în sudul orașului. Locuitorii din Crimeea au raportat o explozie în apropiere de podul care face legătura între Rusia și peninsulă.

UPDATE ORA 18:00. Rusia amenință cu atacarea porturilor ucrainene

După ce Ucraina a atacat porturile ruse, Moscova reacționează și de înțeles că și cele ale inamicilor vor reprezenta, din nou, o țintă. „Se pare că atacurile din Odesa, Ismail şi alte locuri nu au fost suficiente”, a transmis Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei.

UPDATE ORA 16:00. Rusia a recucerit un sat ucrainean pierdut

După ce armata ucraineană a recâștigat un sat care fusese invadat de ruși, armata lui Vladimir Putin a revenit și a pus mâna, din nou, pe el. Totul s-a petrecut pe unul dinter fronturile pe care  „au loc lupte violente”.  Satul se află în partea de nord-est a Ucrainei, unde trupele ruse își desfășoară atacurile de ceva vreme.

Citește și: Ghid complet valori glicemie. Valorile normale ale glicemiei

UPDATE ORA 14:00. Porturile Rusiei devin „zone cu risc de război”

În urma atacurilor care au avut loc în ultima vreme, autoritățile maritime din Ucraina au anunțat că, începând cu data de 23 august, porturile Rusiei din Marea Neagră, dar și zonele din proximitatea acestora, devin  „zone cu risc de război”. 

UPDATE ORA 12:00. Atac ucrainean cu drone asupra unei nave

Armata ucraineană a lansat un atac cu drone asupra navei de debarcare Olenegorsky Gornyak, aparținând Marinei Ruse. Incidentul a avut loc în portul Novorossiysk, iar Ministerul Apărării al Marii Britanii l-a catalogat ca fiind o  „lovitură semnificativă”. 

UPDATE ORA 10:00. Armata ucraineană avansează în Bahmut

Conform ministrului adjunct al Apărării, Hanna Maliar, armata ucraineană avansează „încet, dar sigur” în Bahmut. „Rușii aruncă un număr uriaș de forțe în zona Bahmut.

A fost important pentru noi să ne stabilim pe înălțimi dominante în aceste zone”.

De asemenea armata ucraineană a efectuat mai multe lovituri aeriene și de artilerie asupra unui sat, în partea de sud a Bahmutului.