Volodimir Zelenski l-a îndemnat joi, 5 mai, pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, să ajute la "salvarea" răniţilor care se află la combinatul siderurgic Azovstal, asediat şi bombardat de trupele ruse, notează AFP, conform Agerpres citat de Bursa.
Zelenski îi cere şefului ONU "să salveze" răniţii de la combinatul Azovstal din Mariupol
Potrivit Kievului, sute de soldaţi şi civili, printre care zeci de copii, se află în galeriile subterane ale combinatului Azovstal din Mariupol.
Astfel, Zelenski i-a spus lui Antonio Guterres, în cursul unei discuţii telefonice, că "Vieţile oamenilor care rămân acolo sunt în pericol(...) Vă cerem ajutorul pentru a-i salva".
Duminică, 1 mai, ONU a participat la organizarea evacuării a peste o sută de civili retraşi în Azovstal împreună cu militarii ucraineni care apără acest ultim punct de rezistenţă din portul strategic, controlat aproape în întregime de forţele ruse.
De asemenea, Rusia a anunțat miercuri seară că va înceta focul asupra oţelăriei şi vor deschide un coridor umanitar pentru a evacua civili, timp de trei zile, începând de joi, 5 mai.
Primarul exilat al Mariupolului, Vadim Boicenko, a raportat miercuri "lupte violente" la Azovstal.
Potrivit lui Boicenko," artilerie grea, tancuri şi aviaţie" sunt implicate în această ofensivă rusă, precum şi "nave care s-au apropiat" de coastă, Azovstal aflându-se la Marea Azov.
Armata ucraineană a anunţat că armata rusă încearcă să îi "distrugă" pe soldaţii ucraineni baricadaţi în Azovstal.
"Cu sprijinul aviaţiei, inamicul şi-a reînnoit ofensiva pentru a prelua controlul asupra oţelăriei. Fără succes", a afirmat statul-major al armatei pe Telegram.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Fost președinte: Zelenski și Putin sunt responsabili în mod egal pentru război
Fostul președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin sunt responsabili în mod egal pentru război.
Într-un interviu pentru Time, fostul președinte a spus că este iresponsabil din partea țărilor occidentale să-l felicite pe președintele Zelenski, deoarece încurajează războiul în loc să se concentreze pe negocieri pentru a opri luptele.
„Îl văd pe președintele ucrainean fiind ovaționat în picioare de toate parlamentele (din lume). Dar acest tip este la fel de responsabil ca și Putin. Un război nu are niciodată un singur vinovat.
A vrut război. Dacă nu ar fi vrut, ar fi negociat un pic mai mult.
Pare că face parte dintr-un spectacol. Este la televizor dimineața, la prânz și seara, în parlamentele englez, francez și german, ca și cum ar fi în campanie. El ar trebui să fie mai preocupat de masa negocierilor.
Dacă îl stimulăm pe Zelenski, el însuși crede că este cel mai bun. De fapt, ar fi trebuit să i se spună cu seriozitate: „Omule, ești un bun comediant, dar nu vom purta un război pentru ca tu să poți juca”. Și spuneți-i lui Putin: „Ai o mulțime de arme, dar nu trebuie să le folosești împotriva Ucrainei. Hai să vorbim!”, a spus fostul președinte.
Armata Ucrainei: Pierderile Rusiei au ajuns la 24.700 de soldați
Pierderile totale ale Rusiei au ajuns la 24.700 de militari, potrivit ultimului bilanț publicat joi de Statul Major al Armatei Ucrainei. De partea cealaltă, Moscova susține că a ucis 600 de luptători ucraineni în crusul nopții.
Pierderile Rusiei, potrivit armatei Ucrainei:
În jur de 24.700 de soldați (uciși, răniți, capturați)
- 1.092 tancuri
- 196 avioane
- 155 elicoptere
- 1.907 vehicule militare
- 499 sisteme de artilerie
- 89 rachete de croazieră
- 10 nave maritime
Rusia a transmis joi că artileria sa a lovit mai multe poziții ale ucrainenilor, ucigând în cursul nopții 600 de luptători, relatează Reuters.