LIVE UPDATE Ziua 99 de război în Ucraina. 80% din Severodonețk este controlat de ruși. Pele, mesaj direct pentru Vladimir Putin: ”Puterea este în mâinile dumneavoastră”

Author: Marina Ionescu
Actualizat: 02 iun 2022, 12:04

Pele, legendarul fotbalist brazilian, i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să "oprească invazia" din Ucraina.

Sursa: Profimedia

În cea de-a 99-a zi a războiului din Ucraina, tensiunile continuă. Zelenski a declarat că între 60 și 100 de militari ucraineni mor zilnic.

Situația din Ucraina se înrăutățești de la o zi la alta. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în cadrul unui interviu că între 60 și 100 de militari ucraineni mor, zilnic, în războiul declanșat de Rusia, iar 500 de apărători sunt răniți zilnic.Cu toate acestea, liderul de la Kiev susține că armata ucraineană se menține pe poziții defensive.

Oficialii din Severodonețk susțin că 80% din oraș s-ar afla sub controlul rușilor, iar șeful administrației militare spune că oamenii din oraș se adăpostesc de bombardamentele rusești în subsolurile uzinei chimice, unde sunt depozitate, probabil, substanțe periculoase.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
[Sursa: Facebook Volodimir Zelenski]

Citeste si: Putin vrea să încheie un acord de pace cu Ucraina, dar se teme de ceea ce ar putea face aceasta, ajutată cu armament din partea Occidentului

Zelenski: 243 de copii uciși până acum în război, 200.000 deportați în Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că 243 de copii au fost uciși în cele 99 de zile de război, iar 200.000 au fost duși cu forța în Rusia, fiind vorba despre copii din orfelinate, copii luați împreună cu părinții lor, dar și separați de familiile lor.

Zelenski a spus în discursul său din timpul nopții că 243 de copii au fost uciși, 446 au fost răniți și 139 sunt dispăruți. Rusia "elimină cu forța atât adulții, cât și copiii. Aceasta este una dintre cele mai odioase crime de război ale Rusiei. În total, peste 200.000 de copii ucraineni au fost deportați până acum. Aceștia sunt orfani din orfelinate. Și copii cu părinți. Și copii divorțați de familiile lor", a spus Zelenski.

În legătură cu cei 200.000 de copii despre care se crede că au fost deportați în Rusia, el a spus:" Scopul acestei politici criminale nu este doar să fure oameni, ci să îi facă pe cei deportați să uite de Ucraina și să

nu se mai poată întoarce. Ucraina nu poate fi cucerită, poporul nostru nu se va preda și copiii noștri nu vor deveni proprietatea ocupanților".

Angela Merkel, declarații despre războiul din Ucraina

Angela Merkel, fostul cancelar german,  și-a exprimat solidaritatea față de Ucraina în fața a ceea ce a descris drept un „război barbar” cu Rusia. 

Merkel a mărturisit că nu va da sfaturi de pe margine, dar și-a exprimat susținerea față de guvern pentru a „găsi un final acestui război barbar”, a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.

Citeste si: Rusia a început exerciții militare „intense” cu armament nuclear. Temerile legate de un război nuclear sunt din ce în ce mai mari

„Solidaritatea mea se îndreaptă spre Ucraina”, a spus Angela Merkel, potrivit participantului, la o ceremonie de rămas bun pentru președintele demisionar al confederației sindicale DGB.

Pele, mesaj pentru Putin: „Opriți invazia. Absolut nimic nu justifică o asemenea violență”

Pele, legendarul jucător al echipei de fotbal a Braziliei, i-a cerut, miercuri, președintelui rus Vladimir Putin să "oprească invazia" din Ucraina, într-o scrisoare publicată pe Instagram înaintea meciului de baraj pentru Cupa Mondială din 2022 dintre Ucraina și Scoția (3-1).

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Pele, legendarul fotbalist brazilian, i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să "oprească invazia" din Ucraina.
[Sursa: Guliver/Getty Images]

"Vreau să utilizez meciul de azi ca pe o oportunitate de a face o solicitare: opriți invazia. Absolut nimic nu justifică o asemenea violență", a scris "Regele" Pele în scrisoarea adresată lui Putin și citată de Agerpres.

"Astăzi, ucrainenii încearcă să uite, cel puțin 90 de minute, de tragedia care lovește țara lor. Să încerce să se califice pentru o Cupă Mondială este deja o misiune dificilă. Este aproape imposibil cu atâtea vieți în joc", a adăugat Pele.

"Am trăit opt decenii, timp în care am văzut războaie și discursuri pline de ură ale unor conducători în numele siguranței popoarelor lor. Nu mai putem reveni la acea epocă, trebuie să evoluăm", a insistat Pele, în vârstă de 81 de ani.

Triplul campion mondial a reamintit că l-a întâlnit pe președintele Putin în 2017, cu un an înaintea Cupei Mondiale din Rusia." Am schimbat zâmbete, ne-am strâns mâna mult timp".

" Puterea de a opri acest conflict este în mâinile dumneavoastră. Aceleași mâini pe care le-am strâns în 2017", a conchis Pele.

 

Danezii au votat masiv "Da" pentru a se alătura politicii UE de apărare

Danezii au votat în majoritate covârșitoare, aproximativ 67%, pentru aderarea la politica de apărare a UE, după ce s-au centralizat 99% din buletinele de vot.

"În seara asta, Danemarca a trimis un semnal important. Aliaților noștri din Europa și NATO și lui Putin. Arătăm că atunci când (președintele Vladimir) Putin invadează o tară liberă și amenință stabilitatea în Europa, noi ceilalți ne unim", a declarat premierul Mette Frederiksen.

Citeste si: Klaus Iohannis cere sprijin Uniunii Europene pentru Republica Moldova și avertizează în legătură cu situația de la Marea Neagră

" A existat o Europă înainte de 24 februarie, înainte de invazia rusă și este o Europă după", a adăugat ea.

Nou dezacord SUA-Turcia

Șeful diplomaţiei americane, Antony Blinken a avertizat miercuri, 1 iunie, că o nouă ofensivă a Turciei în Siria „ar submina stabilitatea regională”.

„Marea îngrijorare pe care o avem este că orice nouă ofensivă ar submina stabilitatea regională” și „ar oferi ocazia actorilor răuvoitori să exploateze instabilitatea”, a spus Blinken într-o conferință de presă la Washington, relatează AFP, citată de Agerpres.