O anumită comună din România, care se numără printre localitățile speciale din țară, unde soarele răsare doar de două ori în luna iulie, a fost declarată destinația anului 2024. Titlul i-a fost acordat anul acesta la Târgul de Turism. Află care este localitatea și în ce zonă turistică din România poate fi găsită:
Comuna din județul Alba care a fost declarată destinația turistică a anului 2024
Comuna Rimetea din județul Alba, situată într-un cadru natural spectaculos, a fost recent desemnată destinația anului 2024 în România de către membrii clubului de presă de turism. Această recunoaștere vine în urma fascinației generate de peisajele impresionante și de tradițiile autentice păstrate în această zonă a Munților Trascău.
Localitatea este amplasată în Depresiunea Trascăului, într-un cadru dominat de Masivul Piatra Secuiului (1.128 m), care oferă priveliști deosebite și posibilități diverse de explorare pentru turiști.
Unul dintre fenomenele unice ce pot fi observate în această comună este apariția a două răsărituri de soare în luna iulie. Acest fenomen, mai mult decât o simplă iluzie optică, este cauzat de relieful specific al zonei, unde crestele înalte ale Pietrei Secuiului creează un efect vizual impresionant, captivant pentru turiști.
Citește și: Localitatea din România unde poți cumpăra o casă cu mai puțin de 500 Euro! Are peisaje de vis
Accesul către Rimetea este facilitat de drumul județean DJ 107M, ce străbate valea Rimetea și leagă localitatea de orașul Aiud și de comuna Buru din județul Cluj. Statisticile oficiale indică faptul că comuna primește aproape 100.000 de turiști anual, majoritatea provenind din străinătate, în special din Ungaria.
Beneficiind de un program de finanțare susținut timp de 25 de ani de Sectorul 6 din Budapesta, locuitorii din Rimetea au reușit să transforme turismul în principala sursă de venituri pentru comunitate. Acest sprijin financiar este direcționat către restaurarea și menținerea tradiției locale în ceea ce privește arhitectura caselor, care se caracterizează prin utilizarea culorii albe la exterior și a geamurilor verzi
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Ce puteți vizita în comuna Rimetea?
În primul rând, de cum intri în această comună nu poți trece fără să observi căsuțele albe cu ferestre verzi de lemn, neschimbate de câteva secole. Mai multe de jumătate din cele 600 de case de aici sunt vopsite în alb.
Din păcate, această localitate era cât pe ce să dispară, în urmă cu aproximativ 150 de ani, atunci când această zonă a fost mistuită de un incendiu, dar localnicii au reușit să o refacă în totalitate.
Un arhitect UNESCO, care a ajuns la Rimetea în 1999, a fost fermecat de regiune și a propus intrarea localității în Patrimoniul Mondial UNESCO.În această localitatea poate fi vizitat Muzeul Etnografic Rimetea unde pot fi observate obiecte specifice folosite în minerit. De asemenea mai pot fi vizitate moara de apă, biserica fortificată sau cea mai veche casă a satului, construită în anul 1668, de pe Strada Nouă.
Citește și: Grecia a introdus „taxa de climă”: Câți bani urmează să plătească în plus turiștii în acest an
La marginea satului Rimetea se află o moară de apă, despre care se spune că este cea mai veche din zona (aceasta fiind înființată în 1752), și o biserica unitariană, amplasată chiar în centrul satului
Prin urmare, Rimetea se remarcă nu doar prin frumusețea peisajului său natural, ci și prin eforturile de conservare a tradițiilor locale și de dezvoltare a turismului sustenabil, transformându-se într-o destinație deosebită pentru turiști din întreaga lume.