Astfel, pe lângă fotbalul de toate zilele și tenisul unde o avem pe Simona Halep, în prim-plan vedem pariori care adaugă pe bilete pariuri pe MLB, NFL și, mai ales, NBA.
În aceste condiții nu este de mirare că unii pariori s-au specializat pe aceste competiții și reușesc să obțină câștiguri la pariuri de pe urma lor. Unul dintre acești pariori este cel care are username-ul "Wade", inspirat după numele fostei vedete a lui Miami Heat.
"Wade" este tipser pe biletu-zilei.com, acolo unde propune ponturi pariuri din MLB, NFL și NBA Chiar și fără să aibă la dispoziție cel mai spectaculos campionat de baschet din lume, "Wade" a reușit rezultate notabile în ultimele luni, alături de alti colegi tipseri de succes.
Peste 7000 de unități profit în perioada iunie - septembrie
În lunile iunie, august și septembrie a fost tipserul cu cele mai bune rezultate din cadrul echipei biletu-zilei.com. Mai slabe, cu puțin, au fost rezultatele din luna iulie, dar chiar și atunci a reușit un profit de peste 1000 de unități. Rezultatele sale sunt cu atât mai notabile, cu cât în fiecare lună a propus peste 110 pronosticuri.
Concret cine ar fi jucat fiecare pont propus de "Wade" cu o sumă fixă de 100 RON ar fi făcut un profit de peste 7000 RON. Împărțit pe luni, profitul lui arată astfel:
- 1966 RON profit în iunie
- 1095 RON profit în iulie
- 1564 RON profit în august
- 2563 RON profit în septembrie
De mentionat faptul ca doar in prima dintre cele 4 luni procentajul pronosticurilor castigatoare a fost mai mare de 58%. Prin urmare, vei gasi la el atat ponturi pariuri cu siguranta mai mare, dar si sugestii de pariuri indraznete, cu cote de peste 3.
Reîncepe NBA-ul; șanse mari să continue pe aceeași linie
Mai mult ca sigur "Wade" va fi la un nivel ridicat și în perioada următoare, mai ales că în a doua parte a lunii octombrie va începe spectacolul din NBA. Competiția baschetbalistică de peste ocean este cea care l-a făcut cunoscut pe "Wade" între tipserii din România. În aceste condiții șansele să continue și-n lunile următoare pe aceeași linie sunt destul de mari.
3 sfaturi oferite de "Wade" pentru cei care vor să parieze pe NBA / NFL / MLB
Celor care sunt la început cu pariurile pe competițiile din Statele Unite ale Americii "Wade" le oferă următoarele recomandări:
- sfat NBA – mergi pe instinct doar dacă acesta coincide cu ce ai citit în analiza meciului: accidentări, întâlnirile directe sau forma de moment. Îți poți face propriile linii de handicap fără să te uiți la cele propuse de casele de pariuri și poți specula unde este cazul.
- sfat MLB – pitcherul de start contează, însa nu în mod decisiv, astfel că o formă deosebită a unei echipe poate eclipsa chiar și un aruncător de top. Dacă un jucător de top este out, ceilalți colegi se motivează să faca un meci colectiv bun, astfel că nu te arunca pe echipa adversă (care foarte probabil va fi favorită).
- sfat NFL – handicapurile se pot ajusta astfel încât să ai un pont mai sigur decât cel inițial, casa de pariuri știe că diferențele frecvente în fotbalul american sunt de 3, respectiv 7 puncte. Tototadă liniile pe jucători sunt de speculat, acum că avem cele mai noi informații despre defensive / ofensive și yarzii făcuți de jucători.
La toate cele 3 competiții americane pe teren lung nu poți ieși pe plus decât dacă joci un pariu pe bilet și dacă riști găsind valoare în echipele “underdog”. Desigur, nu poți să joci fiecare echipă nefavorită, însă o analiză complexă îți poate arăta cum să faci “slalom” și să iei un profit generos de la aceste formații care au cote excelente.
Iar ca un sfat general: nu paria niciodată mai mult decât îți permiți să pierzi.
Istoricul parioristic al lui "Wade"
Încă din sezonul 2004-2005 am început să urmăresc și să analizez îndeaproape sporturile americane: mai întâi NBA, apoi NFL și, de curând, MLB. Astfel hobby-ul s-a transformat într-un “job”, așa că analizele sunt făcute în primul rând din plăcere.
Vezi aici urmatoarele ponturi pariuri propuse de Wade.
Accesul interzis persoanelor sub 18 ani.
Decizia ONJN nr. 907/19.05.2016