Viviana Sposub și George Burcea au luat decizia de a se despărți, după o relație care a durat aproximativ trei ani. Cei doi s-au hotărât să meargă pe drumuri separate la puțin timp după ce s-au întors din Statele Unite ale Americii, unde au stat câteva luni.
Unde a mers Viviana Sposub, după despărțirea de Goerge Burcea
Viviana Sposub a anunțat despărțirea de George Burcea, dar continuă să fie la fel de discretă precum era și înainte.
Fosta prezentatoare a ales să se relaxeze și să se bucure de puțin timp pentru ea, motiv pentru care, a mers la masaj. „Locul acesta are o energie aparte. Am ales o ședință de Masaj Balinez care a durat 80 de minute. Nu vă pot descrie în cuvinte cum mă simt”, a mărturisit aceasta, pe contul ei de Instagram.
Motivul care ar fi fus la despărțirea celor doi
Viviana Sposub și George Burcea au stat câteva luni în Statele Unite ale Americii, după ce actorul a fost distribuit într-un serial celebru.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„ Viviana s-a îndrăgostit de New York, a plecat plină de speranțe din țară. Voia să lucreze acolo, în showbizz, să-și croiască un viitor, să ajungă cineva. A fost visul ei. Numai că nu a fost atât de ușor ca în România. A bătut la ușile multor agenții, a mers la casting-uri, a făcut tot ceea ce i-a stat în putință. Ea e frumoasă și carismatică, muncitoare, cuminte, dar, acolo, nu e atât de simplu.
Mai apoi, contractul lui George s-a terminat și au fost nevoiți să se întoarcă în România. Nu aveau cum să-și permită să mai rămână pe banii lor acolo. Vivianei nu i-a convenit, a simțit că nu a avut suficient timp pentru a-și îndeplini visul. A fost convinsă că, dacă ar mai avea timp, ar reuși. George, pe de altă parte, își dorea să se întoarcă în România, la fetele lui. De aici s-a produs ruptura”, a precizat o persoană apropiată acestora, conform cancan.ro.
Până acum, niciunul nu a făcut vreo declarație legată de ceea ce se întâmplă între ei, iar fanii lor s-au împărțit în două tabere: unii regretă despărțirea, în timp ce alții se bucură, deoarece consideră că Viviana merită mult mai mult.