Serialul turcesc “Melek” va fi difuzat luni și marți de la ora 20:00.
Ce se va întâmpla în episodul 38 al serialului “Melek”?
Testele de compatibilitate nu au fost în favoarea lui Melek, astfel că nimeni nu a fost compatibil pentru ca aceasta să facă transplantul de măduvă, iar pentru ca această veste să nu fie atât de
Acum Halil se gândește doar la fericirea lui Melek așa că îi spune lui Seyit Ali ca ar face-o fericită dacă nu s-ar mai opuse căsătoriei lui Defne și Omer. Omer se întoarce acasă pentru o săptămână, iar tot acest timp este folosit pentru a sta cât mai mult alături de fata pe care o iubește, dorind ca la sfârșitul șederii sale să o ceară de soție.
Melek se gândește doar la binele celor doi, astfel propune la logodna să aibă loc în alte parte, astfel încât Cumali să nu se supere, însă Seyit Ali ii spune că Defne va pleca mireasă din casa lor. În timpul acestei povești de dragoste se descoperă noi probleme ce stă în calea fericirii lor, mai exact hanul pe care Cumali și Seyit Ali îl au.
Urmărește Video Online subtitrat serialul “Melek” pe Kanal D
“Melek” este un serial care îmbină tradițiile și obiceiurile turcești ale unei comunități, care se simte legată de trecut.
Serialul poate fi urmărit două zile pe săptămână, luni și marți, pe Kanal D, de la ora 20:00.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Melek aduce povestea unei mame curajoase, care luptă pentru copiii ei. Această producție oferă o incursiune într-o lume complexă, în care valorile familiei, tradițiile comunității şi întâmplările dramatice şi sensibile se intersectează, captivând telespectatorii într-un mod unic.
Nehir Erdogan, Melek, este personajul principal al poveștii, fiind o femeie remarcabilă, care luptă pentru a-și reconstrui destinul, alături de copiii săi.
Familia Karadag şi familia Şirhan au fost strâns legate de-a lungul timpului, dar tensiunile apar atunci când Melek refuză să accepte căsătoria aranjată, conform tradițiilor, cu Halil (interpretat de Kutsi), fiul familiei
Şirhan, uniune propusă de propria familie, Karadag.Chiar în ziua logodnei, Melek fuge în Germania alături de Alpay, bărbatul pe care aceasta îl iubește.
Halil, mirele abandonat, este singurul care nu poate uita de tânăra fugită. El va purta povara sentimentelor rănite timp de două decenii.
Melek îşi lasă trecutul în urmă, dar lucrurile nu se desfăşoară conform așteptărilor sale. Viaţa ei devine o luptă continuă pentru binele copiilor săi.
Serialul este disponibil și în mediul online, astfel că episoadele pot fi urmărite de pe telefonul mobil, laptop sau tabletă, accesând https://www.kanald.ro/live.html .