Lorena și Laurențiu, primele declarații despre despărțire. Foștii concurenți de la Casa Iubirii au dezvăluit adevăratele motive pentru care au pus punct relației: „Nu are rost să continuăm așa”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 06 sep 2024, 11:32

Foștii concurenți de la Casa Iubirii au dat vestea împreună într-un live pe TikTok

Sursa: Instagram/captură video

Lorena și Laurențiu și-au spus adio după un an de relație. Foștii concurenți de la Casa Iubirii au dat vestea împreună în urma unui live pe TikTok.

Foștii concurenți de la Casa Iubirii au dat vestea împreună într-un live pe TikTok. Potrivit celor doi, principalele motive care au dus la ruptură sunt neînțelegerile dese și certurile aprinse.

Citește și: Ce a pățit Lorena de la Casa iubirii. Laurențiu a cerut ajutor în mediul online: „Avem o problemă”

Lorena și Laurențiu s-au despărțit după un an de relație

Laurențiu a fost cel care a vorbit în timpul live-ului, iar Lorena a izbucnit în lacrimi. Deși deja separați de câteva zile, cei doi au ținut să transmită mesajul împreună, în fața fanilor.

Fostul concurent de la Casa Iubirii a vorbit, cu părere de rău, de faptul că prea mult timp petrecut împreună poate fi dăunător relației, dacă nu știi cum să îl gestionezi. 

Lorena și Laurențiu ajungeau să petreacă tot timpul împreună, întrucât aceștia se mutaseră, după terminarea emisiunii, într-un apartament din București. Mai mult, aceștia aveau și câteva animăluțe care le aducea responsabilități. Ei bine, toate acestea s-au adunat și au dus la separarea dintre cei doi. 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Mihai Albu, despre prietenia cu Irinel Columbeanu și cum a cunoscut-o pe Monica Gabor, fosta parteneră de viață a omului de afaceri. „A încălțat-o, a îmbrăcat-o și după a scos-o.”

„Ne-am despărțit, ne-am separat. Poate nu reușim acum să avem cea mai bună mimică, dar nu este vrăjeală. La un moment dat nu ne mai înțelegeam. Ne certam din orice, de la chestii mărunte se ajungea la certuri destul de mari. Neînțelegeri, tot felul de reproșuri. Și am zis că nu are rost să continuăm așa. Eram și mai supărați, și eu pe ea, și ea pe mine.

La momentul ăla am fost cam fermi amândoi pe decizia asta.

A ținut vreo săptămână-două. De ce s-au întâmplat lucrurile astea? Mă gândesc că poate din cauză că stăm toată ziua împreună, nas în nas, poate și din cauza animăluțelor, că au venit unul după altul și a avut și ea multe responsabilități. Eu nu mă pot pune în locul ei s-o înțeleg, pentru că ea a făcut mai multe în casa asta decât am făcut eu.

Nu pot s-o înțeleg pe deplin, fiecare are viziunea lui. Eu am plecat la Cluj, ea a plecat la Constanța.

Decizia era deja luată. Mi s-a făcut dor de ea și ei de mine, am zis că avem nevoie de spațiu. Nu suntem certați, nu suntem în toane rele. Nu e nevoie să se facă vreo dreptate. Nu este niciunul vinovat. Era nevoie de spațiu, de timp să stăm singuri.

Ne-am întâlnit astăzi aici din respect pentru voi, ca să nu venim de pe două telefoane. Credeți-mă că mi-e târșă de momentul ăsta,” a spus Laurențiu în live-ul de pe TikTok.

Lorena și Laurențiu s-au mai despărțit în trecut 

Nu este pentru prima dată când Lorena și Laurențiu se despart. Cuplul a decis să pună punct relației în urmă cu 6 luni, însă lipsa partenerului i-a făcut să își mai acorde reciproc câte o șansă. 

Lorena și Laurențiu s-au cunoscut în timpul emisiunii „Casa Iubirii” și au format un cuplu după încheierea sezonului 2.