Ministrul Mediului, Tanczos Barna, este de părere că taxa auto ar trebuie reintrodusă pentru a-i susține pe proprietarii de autoturisme, nu doar pentru a susține sancțiunile.
Taxa auto revine în forță, anunță Ministrul Mediului
Ministrul Mediului este de părere că trebuie luate o serie de măsuri de susținere a proprietarilor care au mașini, nu doar sancțiunile. Astfel, Tanczos Barna consideră ca taxa auto ar trebui reintrodusă.
”Interdicţiile sunt foarte greu de justificat din punct de vedere juridic. România a pierdut procese la Curtea Europeană de Justiţie pe taxa auto tocmai pentru că ele, juridic, nu au fost fundamentate cum trebuie. Eu sunt adeptul programelor de susţinere pentru proprietarii de maşini şi în contrapartidă să existe poate un alt tip de aplicare a impozitelor locale în cazul acelor maşini (vechi, n.r.).
Acesta a mai precizat că măsurile privind mașinile mai vechi de 15 ani vor fi incluse în cel mai scurt timp, în condițiile în care responsabilii de la Bruxelles insistă pentru intoducerea unor astfel de măsuri pentru a reduce vâsta parcurilor auto.
”Inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto. Este o decizie asumată la nivelul Guvernului, odată cu negocierea PNRR (planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă- n. r.). Comisia ne-a recomandat să găsim o soluţie pentru maşinile mai vechi de 15 ani”, a precizat ministrul Mediului.
Citeste si: Vești proaste pentru românii cu centrale de apartament. Această decizie îi va afecta grav
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Taxarea în doi pași
Autoritățile nu au stabilit deocamdată cum va arăta noua taxă auto, însă experții în sistemul de impozitare sunt de părere că reintroducerea acesteia este posibilă, însă trebuie formulată inteligent, astfel, pentru a nu încălca prevederile legislației comunitare, așa cum s-a întâmplat în trecut.
”Un instrument cu un potenţial foarte ridicat, dar insuficient utilizat, este impozitul auto anual care trebuie reaşezat pe principii de mediu”, declara cu ceva timp în urmă Daniel Anghel, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică PwC România.
Specialiștii țin cont de normele Euro și de emisiile de dioxid de carbon, această variantă a fost utilizată și de alte state membre și ar putea da rezultate bune în România.
Taxa auto a fost eliminată de la 1 februarie 2017, iar toți românii care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor urmau să-și primească banii înapoi de la stat.
Citeste si: Peste 700.000 de mașini Ford, rechemate la service. Ce probleme s-au găsit