Luna Decembrie vine cu un val de căldură peste România! Ziua de 1 Decembrie va aduce temperaturi de primăvară

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 29 nov 2023, 22:01

Începutul lunii decembrie vine cu temperaturi ridicate

Sursa: Unsplash

Românii se vor putea bucura din plin de ceremoniile organizate de Ziua Națională a României, întrucât temperaturile vor atinge chiar și 20 de grade Celsius.

După ciclonul mediteranean care a lovit întreaga țară, ANM anunță un început de decembrie călduros, cu valori anormale pentru această perioadă calendaristică.

Valul de aer cald va aduce temperaturi de primăvară

Vremea va începe să se încălzească începând cu data de 30 noiembrie, acest fenomen va avea efecte, în special, asupra temperaturilor de pe timpul nopții dintre 30 noiembrie și 1 decembrie.

Odată cu vremea caldă, vor apărea și precipitații în zonele de deal și munte, mai exact în Maramureș, Crișana și în partea de nord-vest a Transilvaniei. La munte, acestea ar putea lua formă de lapoviță, iar în restul zonelor va ploua.

Vântul își va face, și el, simțită prezența în estul și în vestul teritoriului, însă nu va sufla cu o mare intensitate. Rafalele vor fi mai puternice doar pe crestele montane.

Valorile maxime se vor situa între 1 și 10 grade, iar cele minime între 0 și 10 grade.

Citește și: Un val de aer polar va lovi, din nou, România. Dobrogea este paralizată în urma viscolului și a căderilor de zăpadă

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Ziua de 1 Decembrie va fi foarte călduroasă

Pe data de 1 decembrie ANM preconizează temperaturi ridicate, care vor ajunge până la 15-17 grade Celsius. Valul de căldură își va pune amprenta și asupra Capitalei, unde maximele vor fi cuprinse între 13 și 15 grade.

Vineri, cele mai ridicate valori se vor înregistra în Reșița, unde se vor resimți chiar și 20 de grade Celsius.

Temperaturi apropiate sunt prognozate și în județe precum Timișoara, Bacău și Arad, unde maximele termice vor ajunge până la 18 grade.

Ziua de 2 decembrie va fi și mai călduroasă, temperaturile situându-se între 18 și 20 de grade în partea de sud-est a țării, dar și în regiuni centrale.

Deși în aceste zone se anunță vreme călduroasă, sâmbătă, în nordul, vestul și o mare parte din centrul României se anunță răciri considerabile.

De asemenea, în prima parte a zilei, se preconizează precipitații mixte, care, mai apoi, vor lua forma de ninsoare.

În restul regiunilor, în a doua parte a zilei, vor fi doar înnorări și, pe alocuri, ploi slabe. Înafară de câteva scurte episoade cu rafale puternice, vântul va fi, și el, slab în intensitate, pe parcursul zilei de sâmbătă.

Citește și: Vremea se va încălzi ușor joi, 30 noiembrie 2023, potrivit reprezentanților ANM