David Popovici, talentatul înotător român în vârstă de 19 ani, continuă să impresioneze la Jocurile Olimpice 2024, calificându-se în finala probei de 200 de metri liber cu cel mai bun timp, 1:44:53.
David Popovici, în finala probei de 200 de metri liber
După o cursă remarcabilă în semifinale, Popovici a oferit o reacție plină de optimism și modestie.
„Sunt foarte mulţumit. Singurul obiectiv pe care îl aveam pentru astăzi era să mă calific către următoarea etapă. Acum m-am calificat în finală… şi primul… foarte tare! A fost o cursă nu uşoară, dar nu a spus nimeni că trebuie să fie uşor”, a declarat el pentru AS.ro.
Popovici a subliniat și importanța prezenței publicului la această ediție a Jocurilor Olimpice, spre deosebire de experiența anterioară din timpul pandemiei.
„Publicul e incredibil. Am mai fost la Jocurile Olimpice, dar în pandemie nu era public. Aşa că mă bucur că văd şi eu acum ce înseamnă publicul de la Jocurile Olimpice cum înotul, care la noi în ţară nu este un sport atât de popular, umple o astfel de arenă… hală, este un stadion, de fapt! Mă şi copleşeşte, mă şi motivează, mă şi sperie, mă şi entuziasmează. E foarte tare!”, a detaliat David Popovici.
Întrebat dacă îl mai sperie ceva, Popovici a răspuns sincer: „Bineînţeles. Mă sperie cam aceleaşi lucruri care vă sperie şi pe voi, numai că din fericire am destul de multă experienţă cu concuratul la acest nivel. Deşi sunt om şi mă sperie multe lucruri, înotând la acest nivel simţi că trăieşti. Da, e o frică, dar frica aia te face să simţi că trăieşti cu adevărat.” Cât despre posibilitatea de a câștiga o medalie, tânărul înotător a rămas rezervat: „(n.r- Mâine vii cu medalia?) Habar n-am, vedem mâine!”
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă
Când va lupta David Popovici pentru aurul olimpic
Finala acestei probe este programată pentru luni, 29 iulie, la ora 21:40, iar Popovici va concura de pe culoarul 4, poziție ce îl plasează în postura de favorit pentru câștigarea medaliei de aur.
În finală, Popovici va avea parte de o competiție acerbă, alături de nume sonore din înotul mondial: britanicul Duncan Scott, americanul Luke Hobson, germanul Lukas Maertens, australianul Maximillian Giuliani, lituanianul Danas Rapsys, britanicul Matthew Richards și japonezul Katsuhiro Matsumoto.
Recordul olimpic al probei de 200 de metri liber este deținut de legendarul Michael Phelps, cu un timp de 1:42:97, stabilit în 2008 la Beijing. Recordul mondial, de 1:42:00, este deținut de germanul Paul Biedermann, stabilit în 2009.
Performanța lui David Popovici la această ediție a Jocurilor Olimpice nu doar că demonstrează talentul și pregătirea sa excepțională, dar aduce și o speranță imensă pentru sportul românesc. Indiferent de rezultatul finalei, Popovici a reușit deja să-și câștige locul în istoria sportului prin determinarea și abilitățile sale extraordinare. Toți ochii vor fi ațintiți asupra lui în seara finalei, iar fanii sportului din întreaga lume așteaptă cu nerăbdare să vadă dacă tânărul român va reuși să își adauge numele lângă cei mai mari înotători ai lumii.