Mădălina Crețan a mai trecut de un eveniment important din an, dar mult mai dificil, deoarece a trecut în anul 2023 fără Nosfe.
Mădălina Creța a postat un mesaj dedicat lui Nosfe, în noaptea dintre ani
Mădălina Crețan și Nosfe erau de aproximativ zece ani împreună, atunci când moartea a decis să îi despartă. După ce a trebuit să treacă de ziua de naștere a fiicei lor, de aniversarea relației și de Crăciun, acum, Mădălina a reușit să mai depășească un hop.
În noaptea dintre ani, fiecare dintre noi are persoana iubită alături, mai puțin Mădălina Crețan, dar acest lucru nu înseamnă că l-a uitat. Aceasta a postat un mesaj emoționant în mediul online, prin intermediul căruia și-a exprimat iubirea pe care i-o poartă și pe care i-o va purta celui care i-a fost soț.
„Tu ești liniștea, căldura și lumina mea pentru totdeauna și dintotdeauna, pentru eternitate, peste univers, peste viață și peste moartea trupească. Tu ești 2022 și tot tu o să fii și 2222! Tu ești totul care îmi umple sufletul, si inima și gândurile, tu ești motivația, puterea, pentru tine respir acum și tot pentru tine voi înceta să respir când mi se vor termina proiectele și lecțiile aici. Te iubesc e prea puțin”, a fost mesajul postat de soția lui Nosfe.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Mădălina Crețan a povestit ultimele momente din viața
În cadrul unui interviu acordat pentru Antena Stars, Mădălina Crețan a vorbit despre momentul în care soțul ei a decedat.
Cei doi se întorceau de la un concert la care acesta participase și de la care au plecat mai devreme, întrucât artistul nu se simțea deloc bine. Până să ajungă acasă, Nosfe spunea că nu se simte bine, fiind convins că starea de rău este cauzată de băuturile carbogazoase pe care le consumase.
Atunci când au ajuns acasă, Nosfe și-a adus aminte că și-a uitat telefonul și a vrut să se ducă după el. Mădălina Crețan s-a oferit să meargă ea, dar acesta a zis că merge el.
Atunci, artistul s-a îndreptat spre ușa de la intrare, unde, dintr-o dată, s-a prăbușit.„El s-a dus și nu a mai ajuns, a căzut în casă, lângă ușa de la intrare, în sufragerie, practic. Am auzit doar o bubuială foarte mare și, de aici, chiar nu pot...”, a povestit Mădălina Crețan.