Românii s-au bucurat de căldură în lunile de vară, iar cum acest anotimp iubit se termină, oamenii își doresc să se relaxeze și să se bucure de tot ce are luna august de oferit. Iată câteva idei de concediu pentru luna august.
Idei de concediu pentru luna august
Românii își doresc să profite de ultima lună de vară și să se relaxeze într-o vacanță mult așteptată, iar locațiile de concediu pe care le pot alege sunt nenumărate, însă acestea sunt cele mai potrivite pentru luna august. Valencia este cel de-al treilea oraș din Spania ce a atras atenția turiștilor de pe tot globul, iar acesta le pune la dispoziție curioșilor nisip auriu, ape azurii, dar și căldură, perfectă pentru a sta la soare.
Coasta de Azur reprezintă o zonă foarte cunoscută și apreciată de turiștii din concediu, iar Nisa se numără de foarte mult timp pe lista destinațiilor turistice pentru luna august. Nisa este considerată una dintre cele mai accesibile locuri din sudul Franței, iar românii se pot bucura de piețe, plaje, dar și de o viață de noapte memorabilă, având componente pentru toți cei ce își doresc să o viziteze.
Bijuteria litoralului din Croația, Dubrovnik, este o destinație pe care turiștii trebuie să o descopere în luna august, iar aceasta poate să vă pară cunoscută pentru că a apărut în Game of Thrones, fiind principalul loc de filmare datorită arhitecturii specială, de tip baroc și gotic. Acest loc este perfect atât pentru familiile ce își doresc un concediu liniștit, dar și pentru persoanele ce își doresc să descopere viața de noapte a zonei.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citește și: Unde poți folosi voucherele de vacanță în 2023? Idei de vacanță pentru bugetari
Incendiile din Grecia îi sperie pe români
Românii aleg de câțiva ani să își petreacă concediul din luna august pe insulele superbe din Grecia, însă incendiile de peste 5 metri încep să îi facă să își gândească mai bine decizia. Și în anul 2023, românii ce au plătit deja pentru o vacanță de neuitat în Grecia încep să se răzgândească, din cauza incendiilor devastatoare.
Aproximativ 15% din suprafața insulei Rhodos a fost afectată de incendiile puternice, ce au depășit 5 metri, iar mai multe hoteluri din zonă au decis să își închidă temporar ușile pentru turiști. Deși unele hoteluri sunt închise, zborurile charter către insulă funcționează normal, însă oamenii sunt din ce în ce mai îngrijorați.
"Pentru românii care sunt deja acolo, este o mare diferență pentru cei plecați individual și cei prin agenții de turism. Cei cu agenție de turism, au fost "urmăriți" atât din România, cât și din Rodos, astfel încât cei care au avut probleme la hotelurile din sud, au fost mutați în hotelurile din nord.
Nimeni nu a rămas într-o zonă cu probleme. Cei care sunt acolo trebuie să stea liniștiți pentru că totul este ok. Curse au venit și marți cu avionul, totul se desfășoară normal. Dacă cineva dorește din propria inițiativă să se răzgândească, din păcate, pierde banii, pentru că nu este forță majoră, avioanele operează, hotelurile din zone sunt deschise. 15% din insulă este afectată. Este o decizie personală a fiecăruia.”, spus Alin Burcea, prim-vicepreședinte ANAT, relatează antena3.ro .
Citește și: Concediu plăcut! Mesaje și urări de vacanță pentru colegi și prieteni