Principalul suspect în cazul crimei din Brăila a făcut noi declarații. Antena 3 CNN a intrat în posesia unor înregistrări audio care oferă o perspectivă șocantă asupra investigației în cazul uciderii Marinei, medicul stomatolog din Brăila. Bărbatul susține în continuare că este nevinovat.
Noi înregistrări între principalul suspect al crimei din Brăila și mama acestuia
Potrivit sursei menționate anterior, în aceste înregistrări, mama principalului suspect discută cu fiul său despre acuzațiile care îi sunt aduse și despre circumstanțele presupusei crime.
În conversația înregistrată, mama suspectului își exprimă îngrijorarea legată de acuzațiile cum că fiul ei ar fi fost plătit pentru a comite crima. Ea îl îndeamnă să spună adevărul, sugerând că dacă este cu adevărat vinovat, ar trebui să colaboreze cu autoritățile pentru a nu suporta singur consecințele legale.
„Presa și procurorii spun că ești asasin la comandă, că ai fost plătit. Dacă tu nu ești, trebuie să mergi până în pânzele albe. Dar dacă ai fost plătit, fii atent ce îți spun eu. Spune mama adevărul! Ca să nu îți iei tu pedeapsă singur și ăla să stea în libertate, pentru că ai șase fete acasă. Spune mama adevărul, pentru că mai mult de 13-14 ani nu faci dacă te-a pus cineva”, a
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Principalul suspect neagă în continuare acuzațiile
Suspectul neagă vehement implicarea sa în crimă, afirmând că nu a ucis pe nimeni și că nu există dovezi care să-l incrimineze. El susține că, în urma examinării medico-legale, nu s-au găsit urme incriminatoare pe corpul său, cum ar fi piele sub unghii sau alte semne care să-l lege de victimă. De asemenea, menționează că singura anomalie descoperită a fost o mică leziune în palmă, care nu are legătură cu crima.
Suspect: Ce să zic, mamă, că nu am omorât-o eu. Ai înnebunit, mamă?
Mama principalului suspect: Ei spun că ți-a rămas sub unghii pielea ei.
Suspect: Am fost azi la medico-legal. Nu am nimic pe mâinile mele. Singurul lucru pe care mi l-a găsit a fost că eram ciupit în palmă. Dar pe mâini, pe corp, pe gât, pe picioare, aici nu mi-a găsit nimic.
Anchetatorii, însă, au găsit o fișă dentară a suspectului din 2023 în cabinetul stomatologului decedat, ceea ce ridică noi întrebări privind legătura dintre suspect și victimă. În prezent, se așteaptă rezultatele unor teste de medicină legală pentru a confirma dacă suspectul a suferit recent o intervenție stomatologică.