Mai sunt doua zile pana la Sfanta Maria iar zeci de credinciosi au pornit in pelerinaj la manastirea Nicula

Autor: A.M. Editor: Adelina Minulescu
Actualizat: 27 feb 2017, 11:42

Strabat, pe jos, aproape 100 de kilometri, pana la locul sfant. Oamenii spun ca prin acest sacrificiu se simt mai aproape de Dumnezeu.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante de peste an, este momentul in care mii de pelerini iau drumul manastirilor. In nordul tarii, zeci de oameni strabat, an de an, 100 de kilometri pe jos, pana la Manastirea Nicula. Domnul  Alexandru face acest drum de 22 de ani. Isi pregateste geanta cu cateva haine si cartile de rugaciune si porneste la drum inainte cu doua zile de marea sarbatoare.

Cu credinta in suflet a pornit pentru prima data la drum si doamna Rodica, care a venit, pentru a merge in pelerinaj,  tocmai din America, unde locuieste de 11 ani.

Inainte de a pleca la drum, pelerinii sunt binecuvantati de preotii din sat  si se roaga in fata bisericii. Pe parcurs, pelerinii canta si se roaga fecioarei Maria, fac doar cateva popasuri pentru a se mai odihni.

Ei vor ajunge maine seara la Manastirea Nicula din judetul Cluj.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Intre timp, la Manastirea Nicula se fac pregatiri de zor pentru marea sarbatoare. Totul se lustruieste si se aranjeaza pana la cel mai mic detaliu. Iar in bucatarie se prepara 20.000 de sarmale pentru pelerini. Pe dealul din curtea manastirii,  primii  pelerini si-au instalat  deja corturile si au inceput rugaciunile.

Credinciosii si-au luat cu ei toate cele necesare pentru zilele petrecute in curtea Manastirii Nicula. De la mancare si pana la haine. Sambata, de ziua Sfintei Marii,  sunt asteptati, la slujba de la Manastirea  Nicula, o suta de mii de credinciosi.