La show-ul „Follow us!”, prezentat la Kanal D2 de Ilinca Vandici și Teo Trandafir, mama Andreei Tonciu a povestit, stupefiată, întreaga întâmplare legată de grenada care a fost găsită chiar la poarta curții lor.
Cine a găsit grenada pusă acasă la familia Tonciu
Grenada a fost găsită chiar de Lorena, fiica cea mică a familiei Tonciu, care se întorcea acasă, de la sora ei mai mare, Andreea Tonciu.
„Până pe la 23:00 a stat la Andreea și, după aceea, a venit acasă și a găsit grenada asta legată de clanța de la poartă. A crezut, iniția, că e ceva de joacă, de copii și a luat-o de acolo, a desfăcut-o și a aruncat-o pe trotuar, lângă gardul nostru.
Și poarta avea o problemă, a stat cam vreo 5-10 minute până să o deschidă.(...) În orificiul ăla unde intră cheia (n.r. autorul faptei) o fi băgat ceva”, a povestit Maria Tonciu, la „Follow us!”.
Citește și: Ce diferență de vârstă este între Andreea Tonciu și soțul ei. Cu câți ani e mai mic Daniel Niculescu
Ce bănuieli are familia Tonciu în privința celui care a pus grenada
De asemenea, a doua zi dimineață, nici părinții fetei nu au luat în seamă grenada. Însă, casa lor se află în apropierea unei școli, iar, din fericire, obiectul periculos a fost observat de un părinte sau polițiștii care supraveghează traficul din zonă.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Spre surprinderea noastră, este real, este șocul vieții noastre. Inițial, am crezut că este o glumă, dar am depistat, împreună cu autoritățile, că nu este o glumă, ci este chiar o grenadă”, a spus mama Andreei Tonciu.
Ulterior descoperirii făcute, polițiștii au început să cerceteze cazul și au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din jurul casei familiei Tonciu. În cadrul emisiunii, Maria Tonciu nu a putut oferi mai multe detalii despre evoluția anchetei, însă este convinsă că autoritățile vor descoperi cine le-a pus grenada la poartă.
Citește și: O bombă de aruncător neexplodată a fost găsită la Reşiţa! Cum a fost descoperită aceasta
În aceste momente, familia Tonciu se gândește, cu îngrijorare, la cine ar putea fi în spatele acestei fapte, întrucât ei nu au deranjat niciodată pe nimeni. Însă aceștia cred că întreaga întâmplare ar fi bazată pe o simplă farsă: „Noi am concluzionat că ar fi o chestie legată de Andreea, adică poate un copil ar fi zis: «Aici stă Tonciu, ia să-i punem, să se sperie»”.