În timpul discuției cu Andreea Mantea, Simona Bănică, mama Teodorei, a izbucnit în lacrimi, întrucât îi este foarte greu să o vadă pe fiica ei că suferă din cauza lui Robi, cu care, inițial, nu a fost de acord, din cauza firii lui impulsive.
Ce mărturisiri i-a făcut mama Teodorei Andreei Mantea despre Robi
Familia Teodorei nu l-a acceptat pe Robi, la începutul cunoașterii lor, întrucât s-a așteptat ca acesta s-o rănească pe tânără, din cauza temperamentului său vulcanic.
Andreea Mantea: „Aceasta este camera și canapeaua unde fiica dumneavoastră, Teodora, a stat destul de mult timp alături de Robi și s-au îndrăgostit”.
Simona Bănică: „Cred că s-au îndrăgostit și nu neg lucrul acesta.
Citește și: Cum arată mama Teodorei, noua concurentă de la „Casa iubirii”! Asemănarea dintre cele două este izbitoare
Se pare că mama Teodorei a intuit bine ce urma să se întâmple între cei doi, întrucât, în Gala în care Kiprianos a intrat în „Casa iubirii”, Robi și-a revărsat furia asupra Teodorei. Mama concurentei a povestit cu lacrimi în ochi acel moment: „Noi ne așteptam că se va ajunge aici, pentru că Robi are un temperament coleric, așa cum se știe, și pentru că a jignit-o și pentru că, cumva, a înjosit-o, făcând-o
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Anunț pentru mamele din țară! Se dau 1.500 de lei de la stat. Ce familii vor beneficia de acești bani
Urmăriți totul în materialul video de mai jos:
Mama Teodorei nu crede că Robi își va schimba comportamentul
Totuși, Andreea Mantea a adus în prim-plan faptul că ceilalți concurenți din „Casa iubirii” au remarcat o oarecare schimbare în comportamentul lui Robi față de Teodora. Însă Simona Bănică este convinsă că această schimbare nu va dura mult timp, întrucât el, în esență, a dovedit că este un om foarte impulsiv. Din această cauză, mama Teodorei crede că este mai bine că cei doi au pus punct cunoașterii, întrucât nu mai vrea să-și vadă fiica rănită.
„Într-adevăr, s-a produs schimbare, dar latura cealaltă negativă, când își face apariția, e dominantă și asta strică foarte mult. Are foarte multe lucruri bune și calități, e șarmant, știe să cucerească o femeie, dar lucrurile astea, în viața reală, nu țin mult”, a spus Simona Bănică.
În plus, Mama Teodorei este de părere că, dacă Robi ar fi fost un om matur, ar fi știut să aibă răbdare cu fiica ei și cum să o abordeze atunci când a văzut că nu este sigură pe sentimentele ei și că este distantă: „E mică, are de învățat. Dar tu, dacă erai un adult cu experiența și cu valoarea pe care ți-ai luat-o din viață, învaț-o să se comporte, ajut-o, dă-i sprijin, dă-i încredere”.