Elevele ce rămân gravide, dar au și rezultate bune la învățătură vor putea primi o bursă specială, schimbare ce a fost adoptată în noul an școlar 2023-2024. Iată care este suma pe care o vor primi tinerele mămici.
Citește și: Cum se modifică bursele elevilor în noul an școlar? Florian Lixandru: „Lista va fi extinsă”
Mamele minore vor primi o bursă specială
În Monitorul Oficial s-au afișat cele șase categorii de burse sociale pentru anul școlar 2023-2024, iar mamele minore ce au rezultate bune la învățătură vor primi ajutor din partea statului. Mamele minore vor putea primi 700 de lei, astfel această sumă de bani acordată susține participarea și susținerea mamelor tinere, însă aceasta trebuie să frecventeze cursurile de zi și au copil/copii proprii în întreținere.
Această bursă specială se poate acorda pe baza unei cereri, alături de care trebuie să mai adăugăm și certificatul de naștere al copilului/copiilor aflați în întreținerea mamei minore. Suma de 700 de lei pe care tinerele mămici o primesc va fi plătită lunar, în perioada în care se desfășoară cursurile școlare, însă există și o excepție.
Tinerele mame ce acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate nu vor mai primi bursa pentru mame minore în lunile respective, însă suma de 700 de lei va fi primită în lunile în care acestea nu acumulează 60 de absențe nemotivate,
relatează romaniatv.net.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citește și: Anunț important chiar la începutul școlii! Structura anului școlar se va schimba, din nou
Noile schimbări ce vor afecta bursele elevilor
Noul an școlar 2023-2024 a adus mai multe modificări cu privire la bursele pe care elevii le primesc, iar una dintre ele este că bursele de merit vor fi acordate pentru 30% din elevii din fiecare clasă, iar în cazul în care există mai mulți beneficiari ai bursei de merit care să aibă media egală sau mai mare de 9,50, atunci toți ce se îndeplinesc acest criteriu vor beneficia de bursă.
Elevii de clasa a V-a ce vor beneficia de bursa de merit vor fi clasificați în funcție de media notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare. Într-o situație similară se află și elevii clasei a IX-a, ce vor primi bursele de merit în funcție de mediile de admitere în învățământul liceal sau profesional.
Și elevii ce au primit locul I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare vor primi burse demerit, alături de elevii ce au participat în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale. Bursele sociale vor fi oferite elevilor ce fac parte dintr-o familie monoparentală, inclusiv cei ce au un părinte decedat, fără a mai ține cont de venitul mediu pe membru de familie.