Marcel Boloș a declarat că PSD nu va susține ca vârsta de pensionare să crească, deși Comisia Europeană a cerut acest lucru. PSD susține că acest lucru ar reprezenta o presiune pusă pe umerii angajaților.
PSD nu este de acord ca vârsta de pensionare să crească
Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a declarat că partidul nu va fi de acord ca vârsta de pensionare să crească.
Creșterea vârstei de pensionare reprezintă, deja, o problemă în multe țări europene, iar această majorare s-ar putea aplica și în ceea ce privește angajații din România.
Marcel Boloș a declarat că reprezintă „o greutate ca aceste reforme, în ceea ce privește cheltuielile publice cu pensiile, să poată să fie validate de către Comisia Europeană. Sunt cele mai grele jaloane şi trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România, interesul României este în joc”.
Mai mult decât atât, ministrul a mai declarat că, în conformitate cu legislația valabilă în prezent, alinierea vârstei de pensionare la femei și la bărbați este trecută „textul” în PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență.
De asemenea, acesta a mai precizat faptul că „jalonul vorbeşte despre acordarea de stimulente pentru a duce vârsta de pensionare până la 70 de ani, respectiv acordarea anumitor facilităţi pentru cei care au depăşit vârsta de pensionare şi sunt activi pe piaţa muncii.”
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cu toate acestea, Marcel Boloș a specificat că decizia finală va aparține coaliției de guvernare, deoarece acest jalon are un impact foarte mare asupra populației, iar lucrurile trebuie să fie foarte bine cântărite.
Creșterea vârstei de pensionare ar pune mai multă presiune pe angajați
PSD a anunțat că nu va fi de acord cu creșterea vârstei de pensionare, deoarece acest lucru ar pune și mai multă presiune pe salariați. Paul Stănescu a precizat că se va încerca luarea acestei poveri „fiscale de pe umerii” angajaților, deoarece orele de muncă ale acestora trebuie să fie remunerate corespunzător.
În ceea ce privește țara noastră, România și-a luat angajamentul ca vârsta facultativă de pensionare să fie cea de 70 de ani. Aceste lucruri fac parte dintr-un proiect de lege al PNL care propune acordarea unor beneficii persoanelor care rămân și mai mult timp în domeniu.
Citește și: În ce condiții ar putea crește vârsta de pensionare în România. Marcel Boloș a dat toate detaliile
Mai mult decât atât, până în anul 2030, vârsta de pensionare urmează să ajungă la 63 de ani pentru femei, însemnând un an și jumătate în plus față de cât este în prezent.