Președintele Partidului Social-Democrat, Marcel Ciolacu, a informat marți, 18 ianuarie, pe pagina personală de Facebook că facturile la curent electric și gaze naturale vor scădea, odată cu implementarea pachetului de măsuri propus de PSD și agreat în coaliția guvernamentală.
Facturile românilor vor scădea imediat
Marți, 18 ianuarie, Marcel Ciolacu, a informat românii că tarifele la energie electrică vor reveni la prețurile de dinaintea liberalizării, iar 90% dintre români vor beneficia de ieftinirea energiei electrice și a gazelor naturale.
„Facturile românilor vor SCĂDEA imediat – ca urmare a propunerilor PSD, agreate ieri în coaliție.
Pachetul de măsuri al PSD duce prețul la energie electrică la nivelul de dinainte de liberalizarea sălbatică făcută de dreapta, respectiv 0,68 lei/kWh. De asemenea, am crescut plafonarea la 0,31 lei/kWh și am aplicat o compensare de 40% la gaze naturale, astfel încât prețurile finale să fie mai mici.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
În plus, măsurile PSD au vizat și creșterea volumelor de consum atât la electricitate, cât și la gaze pentru ca 90% dintre cetățeni să beneficieze de prețuri scăzute, spre deosebire de doar 20% ca până acum.
Propunerile PSD, agreate de întreaga Coaliție, trebuie să fie adoptate cât mai repede prin ordonanță de urgență de către Guvern, astfel încât să fie aplicate de la 1 februarie (inclusiv la factura din ianuarie)”, a scris acesta pe Facebook.
„Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii”
Premierul Nicolae Ciucă a prezentat soluţiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea preţului la energie pentru consumatorii finali casnici şi industriali, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în paralel cu creşterea plafonului de consum până
„Am văzut familii cu venituri mici, instituţii, reprezentanţi ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii şi de a interveni în acest sens. Vă cer să remediaţi problemele şi cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie şi ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greşelile remediate.
Refaceţi facturile şi asiguraţi oamenii că nu vor plăti în plus pentru greşeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situaţia astfel încât oamenii să nu fie debranşaţi pentru facturile calculate greşit şi nici să fie obligaţi să plătească penalităţi”, a spus Nicolae Ciucă, conform unui comunicat de presă.