Marea Britanie se închide pentru înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Băncile, hotelurile, barurile și altele se vor închide astăzi

Autor: Lavinia Medrea

Activitatea economică din Marea Britanie va fi oprită pentru înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Sursa: Twitter

Astăzi, 19 septembrie 2022, are loc înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Din acest motiv, activitatea economică a Marii Britanii va fi suspendată.

Anumite activități economie din Marea Britanie vor fi oprite astăzi pentru înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. A fost declarată zi liberă oficială pentru a-i putea fi adus un ultim omagiu regretatei suverane. Așadar, băncile, Bursa de la Londra, birourile de stat și majoritatea afacerilor vor avea activitatea oprită, relatează Digi24.

Activitatea economică din Marea Britanie, oprită pentru înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Pentru că astăzi are loc înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, și spitalele au amânat procedurile medicale care nu reprezintă o urgență.

De asemenea, locațiile din domeniul ospitalității și cel al retailului își vor opri activitatea în semn de respect pentru regretata suverană.

Citeste si: Programul ceremoniilor de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a. Sicriul va fi depus la Castelul Windsor

Suspendarea activității comerciale ar putea afecta economia Marii Britanii, mai ales în această perioadă dificilă, cauzată în întreaga lume de războiul dintre Rusia și Ucraina. Anterior, la marcarea a 70 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a, economia statului a suferit o scădere de 0,6% a producției economice, confirmă biroul britanic de statistică.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Danni Hewson, analist la firma de investiții AJ Bell, a declarat, pentru CNN Business, că Regatul Unit merge „deja apăsat către o recesiune, așa că orice lovitură dată productivității va avea un preț”.

Se închid cinematografele, supermarket-urile și fast-food-urile

Majoritatea sălilor de cinema vor fi închise, de asemenea, astăzi. Doar câteva locații vor rămâne deschise, pentru a transmite în direct, gratuit, înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a.

Mai multe baruri vor pune la dispoziție băuturi în timp ce vor difuza înmormântarea.

Hotelurile din Londra, în unele cazuri, și-au triplat prețurile pentru cazările peste noapte, având în vedere că cetățenii vin de peste mări și țări în semn de recunoștință pentru Regina Elisabeta.

Citeste si: Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Programul complet al ceremoniei

Rețelele de drumuri și căi ferate din Marea Britanie vor suferi aglomerații și blocaje. Aeroportul Heathrow din Londra și-a schimbat cu 15% programul de zboruri pentru a scădea zarva care se aude deasupra centrului Londrei în timpul înmormântării. Așadar, vor exista și zboruri anulate.

Majoritatea fast-food-urilor se vor închide până la o anumită oră de după-amiază, iar supermarketurile, de asemenea, vor închide.

 


O nouă ediție plină de suspans a emisiunii ”Casa iubirii”. Sâmbătă, fetele și băieții au intrat cu o stare bună, însă Alexandra a ținut să-i reproșeze ceva lui Gagea.