Maria Constantin traversează cea mai frumoasă etapă din viața ei, după cea fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni și a anunțat că urmează să se căsătorească cu iubitul ei, Robert, acum, artista a anunțat cine vor fi nașii de cununie. Deși nu se grăbesc cu pregătirile pentru nuntă și nici nu au ales o dată pentru marele eveniment, cei doi îndrăgostiți sunt bucuroși că și-au ales părinții spirituali.
Când va avea loc nunta Mariei Constantin cu Robert Stoica
Artista a dezvăluit că nu a început pregătirile pentru marele eveniment din viața ei, însă a precizat că cununia civilă și nunta vor avea loc anul viitor, iar cele două evenimente vor avea loc în zile diferite, față de ziua în care va avea loc petrecerea.
Maria Constantin și Robert își doresc să fie doar ei și nașii în aceste zile importante, fără invitați sau familie.
"Nu am mai stabilit absolut nimic, pentru că trebuie să stabilim în primul rând sala și data pentru nunta de anul viitor.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Noi am zis că ne vom ocupa de acest aspect după data de 1 noiembrie, după ce ne vom liniști cu evenimentele. Atunci vom merge să vorbim, să discutăm și după aceea urmează toate. Mai este timp până la anul (…). Noi oricum o să facem și cununia civilă și cununia religioasă într-o altă zi, separat de ziua în care dăm petrecerea. Și cununia civilă și cea religioasă vor avea loc într-o zi oarecare, într-o zi în care vom merge doar noi cu nașii, fără părinți, fără absolut nimic. Va fi așa, doar pentru noi și atât. În rest, la party ne vedem cu toată lumea!", a declarat Maria Constantin, pentru viva.ro.
Cine vor fi nașii de cununie ai Mariei Constantin și ai lui Robert
Deși a precizat că este foarte relaxată și nu se stresează cu pregătirile de nuntă, ei bine, Maria Constantin și viitorul ei soț au stabilit cine le vor fi nași. Pentru cel mai important eveniment din viața lor, aceștia au decis ca Kristiyana și soțul ei, impresarul Rustem să le fie părinți spirituali.
"Nașii am spus că vor fi Kristiyana și soțul ei, impresarul Rustem. Ei sunt prietenii noștri. Noi nu am stabilit absolut nimic, nici biserica unde va avea loc evenimentul.", a mai spus Maria Constantin, pentru sursa citată.