Maria Lungu a devenit cunoscută în urma participării în cadrul show-ului matrimonial de la Kanal D ”Puterea Dragostei”. Blondina a ajuns rapid la sufletul telespectatorilor, care au susținut-o și au votat-o neîncetat. Aceasta a format un cuplu cu Marinescu, însă, în final, dragostea lor nu a învins, astfel au decis să meargă pe drumuri separtate. Nu este prima dramă pe care Maria o trăiește, cu câțiva ani în urmă a fost la un pas de a se căsători, însă, cel care urma să-i devină soț a înșelat-o cu puțin timp înainte de nuntă. Cum a reacționat Maria când
Maria Lungu a fost înșelată de logodnic înainte de nuntă
Tânăra, în vârstă de 27 ani, și-a deschis sufletul și a vorbit despre cea mai urâtă experiență din viața ei. Cu câțiva ani în urmă, Maria Lungu a hotârât să se căsătorească cu brăbatul vieții ei, asta credea ea, după o relație de trei ani de zile.
”M-a înșelat, mai bine zis, după care ar fi trebuit să avem o discuție să vorbim să vedem cum rezolvăm situația și nu a mai răspuns. Eu am ajuns la locul faptei și am reușit să discut. A plecat într-un club cu un prieten de-ai lui. Erau foarte urâte, asta m-a indignat. Erau mai multe urâte și se distrau băieți alături de cinci femei”, a povestit Maria Lungu la un post de televiziune.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Astfel, fosta concurentă de la ”Puterea Dragostei” a decis să pună punct relației pe care o avea cu bărbatul respctiv, iar nunta nu a mai avut loc. În ceea ce privește relațiile viitoare, Maria a dezvăluit că viitorul ei iubit trebuie să aibă mulți bani în conturi.
”Pentru mine e foarte important ca soțul, viitorul soț să aibă un statut material mai mare decât al meu.