Marina Almășan și Victor Socaciu au fost soț și soție timp 16 ani, iar lucrurile mergeau ca pe roate între ei, până în momentul în care bărbatul s-a îmbolnăvit. În tot acest timp, Marina Almășan a aflat că Victor Sucaciu avea o amantă, pe care a confruntat-o în cele din urmă, dar fără rezultat.
Marina Almășan, înșelată de Victor Socaciu, după ce acesta s-a îmbolnăvit
Marina Almășan a aflat că este înșelată, dar nu a putut accepta acest lucru, deoarece era foarte dureros, iar căsnicia lor era perfectă. Deși nu putea să accepte ideea, deoarece știa ce fel de relația specială exista între ei, a trebuit să facă față realității dure. În cele din urmă, a decis să o confrunte, dar a rămas cu un gust amar, deoarece lucrurile nu au mers în direcția bună.
„Eram împărțită. Pe de o parte, nu acceptam ideea, că nu îl vedeam pe Victor în stare de așa ceva. Noi am avut o relație absolut perfectă, până în momentul transplantului, când a început să se erodeze din cauza problemelor de sănătate. Nu acceptam ideea.
Nu ne-am văzut, am vorbit la telefon, de față cu Victor (n.r. Marina Almășan și amanta soțului). L-am rugat pe Victor să formeze numărul acelei femei, el jurându-mi că nu are absolut nimic de-a face cu ea. Atunci, într-un fel, eu m-am liniștit, dar am insistat: «Vreau să vorbesc cu această femeie. Te rog să îmi formezi numărul de telefon». Mi-a format Victor numărul de telefon”, a povestit aceasta, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive.
Marina Almășan a confruntat-o pe amanta soțului
Marina Almășan a încercat să rezolve problema pe cale pașnică, cerându-i să nu intervină în relația lor și să strice tot ceea ce au reușit să construiască. Încercările jurnalistei au fost în zadar, căci amanta nu a vrut să renunțe și, după ceva timp, Victor Socaciu a plecat din casa în care locuiau împreună.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Am vorbit cu ea și i-am spus « Te rog din suflet, stai departe de soțul meu! Este un om bolnav, de care trebuie să avem grijă. Eu îl iubesc și el mă iubește. Noi avem o familie, avem copii, nu te băga în această familie! Stai departe! Te rog frumos să stai departe!».
Reacția ei mi-a dat de înțeles că nu am cu cine să discut(...) Ea a zis «Cine ești tu să îmi spui mie cum să trăiesc». Mi-am dat seama că nu am partener de dialog și discuția s-a încheiat”.
La aproximativ șase luni distanță, soțul acesteia a părăsit căminul conjugal, deși îi promisese „solemn” Marinei că nu va mai avea nicio legătură cu amanta. Din nou, Marina l-a crezut, doar că, la ceva timp după promisiunea făcută, cineva i-a spus că nu a rupt legătura și că se vad în continuare.