Marisa Paloma și iubitul ei, Liviu, au trecut ieri prin clipe extrem de emoționante, după ce au botezat-o pe fetița lor. Iris Nicole a primit taina sfântului botez, micuța a radiat, la fel putem spune și despre mama ei. Fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil!”, a strălucit la marele eveniment. Iată pentru ce ținută a optat Marisa Paloma.
Marisa Paloma a strălucit la botezul fiicei ei
Marisa Paloma, în vârstă de 25 de ani, și Liviu, 43 de ani, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai mulți ani. În urmă cu 6 luni și jumătate, a venit pe lume micuța Iris Nicole, care le umple viața de fericire. Toată lumea s-a întrebat când fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil!” își va boteza fetița, mai ales că aceasta s-a născut la sfârșitul anului trecut.
În urmă cu câteva ore, înainte de marele eveniment, Marisa și-a anunțat urmăritorii de pe Instagram că este pe ultima sută de metrii cu pregătirile pentru botez, totul a fost pregătit în detaliu, ca la carte.
”Ultimele pregătiri... pe ultima sută de m... 😭 Abia aștept să vă arăt ce frumos am pregătit!🤍 Astăzi botezăm pitica!”, a scris Marisa Paloma pe Instagram, în urmă cu câteva ore.
Emoțiile au fost la locul lor, fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil!” a fost vizibil emoționată în timpul slujbei de botez, același lucru îl putem spune și despre partenerul brunetei, care nu s-a desprins de cea mică.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Pentru slujba de botez, Marisa a optat pentru o ținută închisă la culoare, formată dintr-un sacou negru cu detalii albe, care a avut aplicat o trenă cu detalii florale, o ținută casual, în timp ce iubitul ei a optat pentru un costum negru.
Lucrurile s-a schimbat când au ajuns la restaurant, invitații au rămas cu gura căscată când au văzut rochia pe care Marisa Paloma a ales-o pentru marele eveniment din viața ei. Bruneta a purtat o rochie tip sirenă, în culori aprinse, roz și roșu, care i s-a potrivit de minune și a făcut senzație. La spate a avut o fundă imensă, roșie, detașabilă, pe care mai târziu a dat-o jos.
La petrecerea de botez au luat parte nume celebre din România, precum Nicole Cherry, Larisa Udilă, Emily Burghelea și mulți alții.
Citeste si: EXCLUSIV! Cum reușeste Viviana Sposub să se trezească cu noaptea-n cap pentru matinalul "Dimineața cu noi"