Nadejda Sukhorukova, o localnică din Mariupol, poate cel mai afectat oraș de bombardamentele rusești, a publicat un text emoționant pe pagina ei de Facebook.
În textul respectiv, Nadejda Sukhorukova a transmis că este conștientă că va muri. Orașul Mariupol a fost bombardat intens de către forțele armate ruse, fiind considerat un obiectiv important al invaziei din Ucraina. Mariupol leagă Ucraina de Crimeea, iar Putin ar avea cale deschisă către Crimeea dacă ar pune mâna pe acest oraș.
„Ies afară, între bombardamente. Trebuie să plimb câinele. Tremură și se ascunde după picioarele mele. Îmi vine să dorm tot timpul. Curtea mea, înconjurată de clădiri înalte, este liniștită și moartă. Nu mi-e frică să mă uit în jur.
Vizavi, intrarea în casa 105 arde. Flăcările au mistuit cinci etaje. Focul arde la fel ca într-un șemineu. Ferestrele negre carbonizate au rămas fără geamuri.
Sunt sigură că voi muri curând. Este o chestiune de câteva zile. În acest oraș, toată lumea așteaptă constant moartea. Sper doar să nu fie prea înfricoșătoare. Acum trei zile, un prieten al nepotului meu mai mare a venit la noi și ne-a spus că stația de pomperi a fost lovită de o bombă. Salvatorii au murit. Brațul, piciorul și capul unei femei au zburat în toate părțile. Visez că părțile corpului meu să rămână la loc, chiar și după bombardament.
La fereastra de la etajul trei văd chipul cuiva care mă urmărește. Se pare că a ajuns să-mi fie frică de oameni.
Mai sunt câțiva oameni aici. Sunt întinși într-o parte a casei și în parcare, acoperiți cu haine. Nu vreau să mă uit la ei. Mi-e teamă că voi vedea pe cineva cunoscut.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Încerc să plâng, dar nu pot.
Citeste si: Vladimir Putin vrea să participe la summitul G20. Decizia radicală luată de Occident împotriva Rusiei
Teatrul din Mariupol, unde se adăposteau circa 1.000 de oameni, bombardat de ruși
În Mariupol au murit mii de persoane de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina. Recent, Teatrul din Mariupol, acolo unde se adăposteau circa 1.000 de oameni, a fost bombardat.
Mariupol este acum doar o ruină. Locuitorii ucraineni rămași acolo nu mai au mâncare și apă.
"Din nefericire, coridoarele umanitare nu au funcţionat miercuri, Armata rusă nu a încetat bombardamentele, nu a garantat siguranţa. Suntem gata să scoatem oamenii şi să trimitem ajutor umanitar. Dar nu putem expune oamenii bombardamentelor pe şosea. Înţelegeţi-ne (…) La Cernigău, ocupanţii au tras în civili care stăteau la coadă ca să ia pâine. Imaginaţi-vă. Zece oameni au murit. La Mariupol, în asediatul Mariupol, un avion rus a aruncat intenţionat o bombă pe teatrul din centru. Sute de oameni se adăposteau acolo. Clădirea a fost distrusă, Nu se ştie bilanţul deceselor. Inimile noastre sunt frânte de ce le face Rusia oamenilor noştri. Mariupolului nostru. Regiunii Doneţk…", a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.