Masa caldă în școli. Cum arată meniurile pe care le vor primi elevii în anul școlar 2022-2023

Autor: Bianca Hriscu
Actualizat: 02 mar 2023, 01:55

Programul masa caldă în școli a fost extins pentru 350 de unități de învățământ

Sursa: unsplash

Programul masa caldă în școli se va aplica și anul 2022-2023 și, mai mult decât atât, acesta va fi extins la 350 de scoli, anul trecut fiind incluse în proiect 300 de școli. Iată ce presupune programul și cu ce vor fi hrăniți elevii.

Ministerul Educației a luat decizia ca în anul școlar 2022-2023 programul masa caldă în școli să se aplice în 350 de unități de învățământ, cu 50 mai multe față de anul școlar precedent. Acest lucru înseamnă că mai mulți elevi se vor bucura de o masă sănătoasă. 

Masa caldă în școli în anul școlar 2022-2023. Ce variante de meniu au fost aprobate? 

În acest an, programul masa caldă în școli a ajuns la cea de-a șaptea ediție, iar autoritățile au decis să îl extindă la 350 de școli, fără să publice însă cele

50 de unități de învățământ care s-au adăugat pe listă. Prin acest program, elevii vor primi o masă caldă care fie va fi preparată în cadrul unității de învățământ, în cazul în care aceasta este prevăzută cu cantină, fie în regim de catering, urmând ca masa să fie servită în sala de clasă sau într-un spațiu special amenajat. În cazul în care nu poate fi asigurată o masă caldă, elevii vor primi un pachet alimentar compus din 80 de grame de pâine feliată, batoane sau chifle din făină integrală, 40 de grame de carne, brânzeturi sau alte produse din lapte și
40 de grame de legume, dar și un fruct, potrivit adevarul.ro.

Pentru a nu pune în pericol sănătatea elevilor, toate produsele oferite acestora trebuie să afișeze lista ingredientelor, declarația nutrițională, data până la care pot fi consumate, substanțele care pot provoca alergii, dar și condițiile în care trebuie depozitate.

Citeste si: Cum arată școlile anului 2022 în România. Peste 3,5 milioane de elevi se întorc în bănci pe 5 septembrie

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Când vine vorba despre mâncărurile calde, acestea nu pot conține aditivi alimentari, conservanți sau potențiatori de aromă. Uleiul folosit pentru prepararea mâncărurilor se folosește o singură dată, ceapa trebuie înăbușită cu apă și nu prăjită, sarea nu trebuie să conțină antiaglomeranți. 

Meniurile trebuie să fie cât mai variate, să nu fie făcute combinații alimentare care să solicite digestia. Sunt interzise cremele care conțin ouă și frișcă sau maionezele. 

Pentru elevii care vor servi masa caldă în școli meniul poate fi compus din ciorbă de legume, supă de pui, ciorbă de văcuță, mâncare de mazăre cu pui, legume cu piept de pui la grătar, pilaf cu ficăței de pui, mâncare de varză cu friptură la cuptor, ghiveci de legume cu pui, cartofi gratinați cu piept de pui, piure de morcov cu piept de pui la grătar, sufleu de broccoli cu brânză, piure de cartofi cu piept de curcan.

Mesele vor fi servite în funcție de un program stabilit la nivelul fiecărei unități de învățământ.

Citeste si: „Masă sănătoasă în școli”, programul de care ar putea beneficia 700.000 de elevi. Ce presupune și câți bani vor fi investiți