Ca urmare a creșterii numărului de infectări cu Covid-19, autoritățile au stabilit reintroducerea anumitor măsuri de protecție, precum obligativitatea purtării măștii de protecție. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat care vor fi locurile în care portul măștii va fi obligatoriu.
Masca de protecție din nou obligatorie
Ministrul Sănătății a precizat că masca de protecție va deveni din nou obligatorie în spațiile închise, aglomerate, precum și în mijloacele de transport în comun.
"Masca a revenit în unitățile sanitare. Noi avem o bază legală care permite fiecărei unități sanitare, inclusiv la cabinetele medicilor de familie, să utilizeze masca, atât personalul, cât și pacienții, pentru prevenirea transmiterii infecțiilor nosocomiale, diverse infecții și aici includ și infecția cu coronavirus.
E un ordin din anul 2016, ordinul 1101 care este disponibil în acest moment și își poate face efectul fără niciun fel de probleme la nivelul unităților sanitare. Dacă discutăm în general, masca trebuie purtată în spațiile închise, aglomerate și în mijloacele de transport în comun.
Noi nu putem face decât o recomandare în momentul de față, dar, în mod evident, dacă va există o situație care să pună sistemul de sănătate în pericol, în ceea ce privește gradul de absorbție al pacienților, fie COVID, fie alte patologii, sigur că noi vom prezenta această situație, iar Guvernul României va
Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 a crescut considerabil în ultimele săptămâni, numai ieri, 19 iulie, au fost înregistrate 7.658 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19, cu 4.370 mai multe față de ziua anterioară. Totodată, la ATI sunt internate 136 persoane, dintre cei 136 pacienți internați la ATI, 114 sunt nevaccinați.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Află primul cele mai noi știri din lumea mondenă. Abonează-te acum!