Mascara - secretul unor gene lungi și seducătoare!

Autor: Oana Picerea

Genele lungi, dese și arcuite sunt considerate un simbol al feminității și al frumuseții. Acestea schimbă complet întregul aspect al ochilor, oferind o privire seducătoare și foarte expresivă. Însă, deoarece nu toate femeile au fost înzestrate cu astfel de "podoabe" în mod natural, mascara a devenit un instrument indispensabil în rutina de machiaj, având puterea de a transforma genele în doar câteva clipe și de a le face să arate lungi, voluminoase și cuceritoare. Iată secretul pentru o definire spectaculoasă, fir cu fir!

Dacă vei întreba un artist de make-up ce rol joacă acest produs în realizarea unui machiaj de impact, acesta îți va răspunde cu siguranță că nu există în trusa de înfrumusețare un alt articol cu un potențial la fel de mare ca rimelul. Doar cu o simplă aplicare, îți poți schimba complet întregul aspect, căpătând un magnetism aparte. Fie că optezi pentru un stil discret de zi, conturat doar cu un ruj și un rimel, fie pentru unul elaborat de seară, în care fardurile de ochi, pigmenții și rimelul fac o echipă imbatabilă, eleganța și rafinamentul tău vor atrage toate privirile.

Practic, nu se poate vorbi despre un machiaj complet fără aplicarea unui strat grațios de mascara. Pentru a te convinge de acest lucru, încearcă chiar tu un mic experiment! Testează orice tip de machiaj dorești, mai întâi fără a utiliza acest produs, iar apoi aplică și acest produs. Vei remarca diferența imediat! Densitatea și arcuirea genelor îți vor scoate în evidență frumusețea ochilor, aceștia devenind "arme" veritabile ale seducției. Nu degeaba femeile din cultura arabă utilizează de secole acest produs, nu-i așa?

Etape importante de care să ții cont

Deși vei găsi acest produs cosmetic într-o varietate de formule și nuanțe, având posibilități nelimitate pentru a-ți personaliza aspectul genelor, secretul unui rezultat fabulos nu constă doar în a alege mascara Melkior potrivită, ci și în a ști cum să o aplici corect.

Primul pas esențial în acest sens constă în pregătirea genelor. Asigură-te că acestea sunt curate și uscate. Pentru a îndepărta orice urmă de machiaj și de sebum, folosește un demachiant delicat.  

Următorul pas este alegerea formulei potrivite pentru tine. Există diverse produse disponibile, cum ar fi cele pentru volum, pentru alungire, pentru curbare sau pentru separare. Alege formula care se potrivește cel mai bine tipului tău de gene și efectului pe care ți-l dorești.

Trucuri pentru un rezultat impecabil

Aplicarea propriu-zisă este cheia pentru a obține gene lungi și seducătoare. Iată câteva trucuri și sfaturi pentru a utiliza mascara în mod eficient:

 

  • Începe cu o singură aplicare, de la rădăcină până la vârfuri, pentru a crea o bază uniformă și a evita încărcarea excesivă a firelor.
  • Mișcă peria în zigzag pe întreaga lungime a genelor pentru o acoperire integrală și pentru a separa firele.
  • Concentrează-te pe rădăcini pentru a crea un efect de gene mai lungi și mai bogate. Astfel, vei oferi iluzia de adâncime și vei evidenția mai bine linia genelor.
  • Dacă dorești un efect mai dramatic, poți aplica mai multe straturi subțiri de produs, așteptând ca fiecare strat să se usuce înainte de a-l aplica pe următorul.
  • La final, folosește o perie de gene pentru a separa firele și a elimina orice surplus. Acest pas va contribui la obținerea unui aspect deosebit de natural.

 

Mascara este acel produs-minune care poate transforma instantaneu aspectul genelor, oferindu-le lungime, volum și definire. Experimentează diferite formule pentru a găsi cel mai potrivit articol pentru tine!