Matilda Pascal Cojocărița are peste patru decenii de carieră strălucită și face parte din elită celor mai talentate și apreciate artiste de muzică populară din România. Deși s-a născut într-o familie modestă din județul Vaslui, vocea ei încântătoare a ajutat-o să devină cunoscută și admirată de public încă de la primele sala apariții pe micile ecrane. În anul 1979, Matilda Pascal Cojocărița a câștigat locul 1 în cadrul celui mai cunoscut concurs de frumusețe din România la acea vreme, echivalentul titlului de Miss din prezent.
Matilda Pascal Cojocărița a mărturisit ce anume își reproșează ca mamă
Invitată în cadrul emisiunii 40 de întrebări, prezentată de Denise Rifai, îndrăgita interpretă de muzică populară, Matilda Pascal Cojocărița a vorbit deschis atât despre cariera ei fulminantă, cât și despre viața personală, care a fost marcată de multe
Întrebată ce anume își reproșează că mama, Matilda Pascal Cojocărița a răspuns că într-adevăr îi pare foarte rău de faptul că a fost nevoită să stea mult timp departe de fiul ei în perioada copilăriei lui, când avea multe spectacole ce implicau turnee lungi în țară și în străinătate, însă a făcut toate acestea pentru că a considerat la acea vreme că meseria trebuia să primeze pentru a asigura un trăi bun familiei sale.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
„Îmi reproșez! Îmi reproșez că nu am avut tot timpul necesar să stau lângă copii! Pe Alin să pot să-l cresc eu, să pot să fiu lângă el! Și să îi dăruiesc toată dragostea mea fizic! I-am dăruit-o doar
telefonic și din când în când așa cum și el s-a exprimat, cu portbagajul plin! Dar asta nu am făcut-o din comoditate, am făcut-o pentru că mi-a cerut viața, mi-a cerut carieră! Și pentru că am avut o familie, acasă, părinții care m-au înțeles și care l-au crescut că și pe copilul lor! Dar nu este unicul, au mai crescut încă doi nepoți, ai surorii mele mai mari! Erau tineri, aveau putere, aveau forță și nu le-a fost peste mâna! Nu le-a fost ușor dar s-au înhămat la acest proces de creștere a copilului! Și mi l-au crescut în spiritul lor
Citește și: Cine este și cu ce se ocupă soțul Matildei Pascal Cojocărița? „Împărțim cu drag fiecare zi a vieții!”
Citește și: Matilda Pascal Cojocărița studii și carieră. În tinerețe a câștigat titlul de "Miss Romania”