Serialul turcesc Totul pentru familia mea aduce în atenția telespectatorilor o poveste tulburătoare de viață pusă în scenă de mulți actori renumiți și apreciați în Turcia, însă de tineri actori aflați la început de carieră, extrem de talentați. Printre aceștia din urmă se numără și carismaticul Kaan Sevi, care a debutat pe platourile de filmare, în urmă cu cinci ani și care a cucerit rapid admirația publicului, datorită unui talent uluitor și a carismei sale deosebite.
Mazlum din serialul Totul pentru familia mea, surprins în cele mai îndrăznețe ipostaze
Kaan Sevi s-a născut în anul 1994, în Izmir, într-o familie modestă, care însă i-a oferit toate condițiile pentru a deveni actorul apreciat de astăzi. Părinții săi au recurs la multe sacrificii pentru a-și ajuta fiul să studieze ceea ce și-a dorit. După absolvirea Liceului American din Izmir, cu profilul Radio și Televiziune, Kaan a decis să se înscrie la Facultatea de Cinema și Televiziune, în cadrul Universității Bilgi, pe care a încheiat-o cu succes.
Pe lângă marea lui pasiune pentru actorie, Kaan Sevi a îndrăgit cu aceeași intensitate și sportul, mai exact baschetul, pe care l-a practicat vreme de 15 ani, ajungând la nivel profesionist, însă odată ce a absolvit facultatea tânărul a primit din ce în ce mai multe propuneri de a juca în seriale și atunci a decis să se canalizeze doar pe actorie, renunțând definitiv la baschetul de performanță. Printre proiectele de televiziune, Kaan a mai lucrat și ca fotomodel și ca instructor de scufundări și nu s-a sfiit să publice imagini în care apare în ipostaze destul de îndrăznețe.
În anul 2017 Kaan Sevi a debutat pe platourile de filmare ale serialului Adi Efsane, în care a jucat un rol secundar. În anii următori tânărul actor a fost cooptat și alte câteva seriale de succes. Cea mai recentă producție din care a făcut parte este Totul pentru familia mea, în care a jucat rolul Mazlum și care i-a adus un succes răsunător pe plan profesional.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii