Cătălin Măruță a trecut de curând printr-o intervenție chirurgicală la nivelul membrului inferior stâng, după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucișate. Acesta a apelat la unul dintre cei mai respectați chirurgi ortopezi din România, Dr. Ion Bogdan Codorean, recent ales Președinte al Societății Române de Artroscopie și Traumatologie Sportivă.
Medicul chirurg ortoped, Ion Bogdan Codorean, declarații inedite despre operația pe care i-a făcut-o lui Cătălin Măruță
Renumitul medic Ion Bogdan Codorean a declarat recent că rupturile de ligamente încrucișate, așa cum a avut și prezentatorul Cătălin Măruță, sunt, alături de rupturile de menisc, printre afecțiunile care duc la cele mai multe intervenții chirurgicale ortopedice în România, cu o rată de succes și de recuperare completă de 94%. De asemenea, acesta a precizat și faptul că amânarea acestei operații poate genera instabilitate, apoi ruptură de menisc și de cartilaj care toate conduc către artroză.
„Rupturile de ligamente încrucișate apar de obicei printr-un mecanism de torsiune la nivelul genunchiului sau prin hiperextensie și se pot produce în timpul practicării unui sport, al unor sărituri peste obstacole sau banal, în timpul activităților zilnice, precum coborârea scărilor cu neatenție. Ele apar cu preponderență la persoanele active, tinere, iar cei mai mulți dintre pacienții care ajung la operație au între 18 și 55 de ani.
Citește și: Ruptura de ligamente- cauze, simptome, diagnostic, tratament
Medicul Ion Bogdan Codorean a subliniat de asemenea că perioada ulterioară de recuperare este la fel de importantă că și intervenția chirurgicală în sine, pentru revenirea la o viață normală, la mișcare și la folosirea genunchiului bine pentru tot parcursul vieții.
„Este foarte important că recuperarea să fie făcută la un centru serios de către kinetoterapeuți buni. Durează până la 6 luni, iar pentru stabilirea vindecării complete și a revenirii la activitățile fizice zilnice, kinetoterapeutul va face câteva teste de control. Toți pacienții încep ghidat de kinetoterapeut alergarea la 2-3 luni de la operație, vindecarea apărând în funcție de particularitățile fiecărui pacient la 5 sau 6 luni de la intervenția chirurgicală.”, a precizat Dr. Ion Bogdan Codorean.
În cei peste 18 ani de chirurgia ortopedică și traumatologia sportivă de top, medicul Ion Bogdan Codorean a avut mulți pacienți celebri printre care s-au numărat Președintele României Klaus Iohannis, dar și sportivi precum Ana Maria Brânză, Jaqueline Cristian, Cătălina Ponor, Mirel Rădoi, Irina Begu sau artiști precum Monica Davidescu, Alina Pușcăș, Adela Popescu, Laura Cosoi sau Dorian Popa.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
De curând, renumitul medic Ion Bogdan Codorean a făcut câteva declarații importante cu privire la operația de ruptură de ligamente încrucișate suferită de Cătălin Măruță, răspunzând astfel sutelor de mesaje și întrebări despre starea lui pe care le primește zilnic pe canalele sale oficiale.
„Cătălin Măruță a fost un pacient foarte conștiincios, care a făcut totul că la carte. S-a informat, a întrebat și a ascultat fiecare îndemn și sfat primit de la medici. Dacă va fi și în procesul de recuperare la fel de disciplinat, se va recupera cu siguranță complet și va reveni curând la activitățile fizice normale. Pentru Cătălin, urmează să facă zilnic acasă exerciții specifice, cu indicație medicală, până realizăm scoaterea firelor și stabilim momentul debutului procesului de recuperare la un centru de kinetoterapie. Acolo va primi o schemă de recuperare de care va trebui să se țînă cu rigurozitate pentru o recuperare completă în câteva luni. Sper că odată ce va reîncepe emisiunea, să rămână la fel de conștiincios precum a fost înainte și după operație. Va fi recuperat complet, cu un genunchi stabil pentru tot restul vieții și revenire la o viață cu activități fizice normale abia după ce va trece cu succes prin testele kinetoterapeuților”, a spus Dr. Ion Bogdan Codorean.
Pe de altă parte și Cătălin Măruță a ținut să transmită câteva declarații despre medicul care i-a realizat cu succes operația de ruptură de ligamente încrucișate.
„Dr. Ion Bogdan Codorean este un campion, deși nu a concurat la olimpiade sau alte concursuri. Datorită lui, campioni la multe sporturi au reușit să se refacă, să concureze din nou, să se pună pe picioare, la propriu. În biroul lui găsești cupe și trofee de la pacienți care au vrut să își arate aprecierea. Sunt norocos că m-a operat și pe mine! După 4 zile de la operație mă simt bine, am fost la pansat și încep recuperarea. Țineți-mi pumnii, am un drum lung de parcurs până să merg iar, că înainte!”, a declarat Cătălin Măruță.