Ibrahim Celikkol, care da viață personajului Mehmet în serialul Mă numesc Zuleyha, este unul dintre cei mai talentați actori ai momentului în Turcia. În ciuda faptului că în trecut nu și-a dorit să devină actor și a cochetat cu sportul și cu modelingul, odată ce a gustat succesul pe micile ecrane, Ibrahim Celikkol a îmbrățișat cu pasiune actoria, fiind etichetat astăzi drept unul dintre cei mai apreciați actori ai generației lui.
Mehmet din serialul Mă numesc Zuleyha, mesaj uluitor pentru colegă lui de platou, Birce Akalay, la ceas aniversar
În cei peste douăzeci de ani de experiență pe platourile de filmare, Ibrahim Celikkol a fascinat publicul cu talentul lui desăvârșit și cu o carisma aparte, dovedite în multe seriale și filme în care a jucat magistral.
Telespectatorii din România l-au cunoscut pe Ibrahim Celikkol încă din anul 2012, în distribuția serialului Iffet, iar apoi a revenit la Kanal D în producția Prizoniera destinului, în care a jucat alături de superba Demet Ozdemir. În prezent, Ibrahim Celikkol poate fi urmărit în producția Mă numesc Zuleyha, în care joacă rolul Mehmet.
La începutul acestui an, îndrăgitul actor a trecut printr-o perioada dificilă a vieții sale, după ce a divorțat de soția lui, arhitectă Mihne Mutlu, după doar cinci ani de la căsătorie. Presa din Turcia a scris la acel moment faptul că cei doi soți au încercat din răsputeri să își rezolve problemele și să nu ajungă la divorț însă în cele din urmă despărțirea a fost inevitabilă, chiar dacă micuțul lor fiu, în vârstă de doar doi ani va fi nevoit să crească fără tatăl lui, căci instanța a decis că băiețelul să rămână în grijă
mamei sale.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
După încheierea filmărilor pentru serialul Mă numesc Zuleyha, Ibrahim Celikkol a fost cooptat într-un alt proiect important pentru carieră lui, serialul Kuş Uçuşu, în care a jucat alături de celebra Birce Akalay, fosta soție a actorului Murat Unalmis.
„Să ridicăm mereu toastul pentru bunătate, loialitate, dragoste, fericire, onoare și zilele noastre de naștere! Un mare La mulți ani pentru prietenă mea frumoasă cu inima! Să fii mereu tu, te iubesc enorm de mult!”, a
scris celebrul actor Ibrahim Celikkol.