Africa de Sud a introdus o legislație foarte strictă în privința mesajelor de pe WhatsApp.
Administrația președintelui Cyril Ramaphosa a adoptat o legislație dură în privința criminalității cibernetice. Președintele a semnat legea, iar aceasta devine aplicabilă, așa că sud-africanii și ceilalți cetățeni, aparținând altor țări, care locuiesc sau vizitează statul respectiv, trebuie să fie foarte atenți.
Dacă trimiți mesaje pe WhatsApp sau pe altă aplicație pe care destinatarul le consideră ofensatoare poți ajunge în închisoare sau, în cel mai fericit caz, vei primi o amendă usturătoare, potrivit noii legi sud-africane privind criminalitatea cibernetică.
Cybercrimes Bill a intrat în vigoare în Africa de Sud începând cu data de 1 decembrie 2021.
Ce prevede legea criminalității cibernetice din Africa de Sud
Noua lege criminalității cibernetice vine, în principal, să combată activitățile obișnuite de hacking, accesarea ilicită a unui computer sau a unui mediu de stocare digital, interceptarea de date informatice sau manipularea transferului dintre două sisteme, informează playtech.ro. Pedepsele pentru furtul de identitate, spargerea de conturi bancare și furtul altor date și falsificarea semnăturilor digitale în spațiul online sunt mari, fiind vorba de ani grei de
În privința legislației privind mesajele de pe WhatsApp sau de pe alte aplicații de comunicare online, de la 1 decembrie 2021 sunt interzise mesajele care incită la violență sau distrugerea proprietăților și, totodată, sunt interzise amenințările cu violență sau cu distrugerea proprietății a unei persoane. Totodată, devine interzisă transmiterea de mesaje cu fotografii sau clipuri erotice fără acordul destinatarului, mai notează sursa citată.
”Rămâne de văzut cum forțele de ordine și sistemul juridic vor pune în practică și vor scoate la iveală efectele acestei bucăți de legislație”, a declarat un avocat
sud-african, Webber Wentzel.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citeste si: Facebook schimbă numele companiei în Meta! Numele aplicației rămâne neschimbat
WhatsApp a lansat o nouă opţiune!
WhatsApp a lansat o nouă opțiune, ca utilizatorii să şteargă toate mesajele noi pe care le trimit sau le primesc.
Opţiunea a fost descrisă de către un director executiv ca standard de confidenţialitate.
Dacă până acum ştergerea automată se putea face doar după şapte zile, utilizatorii pot acum să își șteargă toate mesajele şi după 24 de ore sau 90 de zile.
Noua opţiune poate fi activată de la Settings > Account > Privacy > Default message timer.
După activare, această funcţie nouă, de ştergere automată, poate afecta doar chat-urile noi şi nu va putea fi folosită pentru grupurile de discuţii.