Adina Halas a făcut senzație cu ținutele ei în cadrul show-ului ”Bravo, ai stil”, competiție în care a ajuns până în marea finală, fiind foarte aproape de premiul cel mare. Însă, pe lângă toate acestea, Adina este o mamă desăvârșită, care se emoționează de fiecare dată când fiul ei face un gest oricât de mic pentru ea.
Adina Halas, emoționată până la lacrimi de fiul ei! Ce mesaj i-a scris Serghei: ”Inima ta bate”
În 2011, Adina Halas a devenit mămică pentru prima dată. Băiețelul ei i-a făcut viața mult mai frumoasă și se mândrește cu el. La 10 ani, Serghei este pasionat de calcule soroban, face sport, dar și meditații la limba engleză.
”Doar noaptea mi-l iau asistentele câteva ore, că să mă pot odihni. Dar este un copil bun și liniștit. Este sănătos și asta este important.
Adina Halas s-a numărat printre concurentele care au ajuns în marea finală a competiției ”Bravo, ai stil!”. De-a lungul competiției, blondina l-a inclus în câteva momente și pe fiul ei, care până atunci nu a avut contact cu televiziunea.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Recent, Adina a postat pe pagina de Instagram, la story, un bilețel cu un mesaj din partea fiului ei. Se pare că Serghei i-a oferit mamei lui un ”borcănel cu iubire”. Ce înseamnă asta? Micuțul i-a scris celei care i-a dat viață mai multe bilețele în care își exprimă iubirea pe care i-o poartă, pe care le-a pus într-un borcan, iar Adina Halas citește câte un bilețel din borcănel în fiecare zi.
”Inima ta bate pentru mine”, este mesajul pe care Adina Halas l-a extras ieri din ”borcănelul cu iubire”.