După înmormântarea fiicei sale, care a avut loc ieri, Igor Cuciuc a postat mesaje emoționante pe Facebook, împărtășind cu prietenii virtuali și admiratorii săi tristețea imensă pe care o simte.
Igor Cuciuc își strigă durerea pe rețelele sociale
Artistul a scris cu lacrimi în ochi și durere profundă despre pierderea sa irecuperabilă, lăsând un mesaj cutremurător pentru oricine poate înțelege durerea unui părinte care își pierde copilul. Igor Cuciuc a spus că Dumnezeu i-a dat „un îngeraș de fată”, dar prea repede aceasta a fost luată de lângă el, lăsându-l cu un gol imens.
„Dumnezeu mi-a dat un îngeraș de fată, dar prea repede a luat-o de lângă noi!”, a scris acesta pe Facebook.
Într-un alt mesaj plin de suferință, artistul își amintea cu drag momentele petrecute împreună cu fiica sa, Andreea Cuciuc: „Floarea tatei, hai să ne jucăm, tare îți plăcea să ne jucăm împreună!”, acesta fiind un strigăt de dor și iubire pentru fata pe care a pierdut-o mult prea devreme.
Prietenii și fanii lui Igor Cuciuc au reacționat la postările sale, exprimându-și condoleanțele și oferindu-i sprijin în aceste momente de neimaginat, când durerea unui părinte este greu de descris.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Schimbare la toate magazinele din țară! Ce trebuie să știe gospodinele înainte să facă plăți cu cardul
Din ce cauză a murit fiica lui Igor Cuciuc
În urma autopsiei, medicii legiști au concluzionat că decesul a fost cauzat de un stop cardiac, cugetliber.ro. Totuși, detaliile suplimentare vor fi stabilite în urma analizelor amănunțite. Reprezentanții Serviciului Național de Asistență Medicală Urgentă (CNAMUP) urmează să răspundă acuzațiilor privind dotările ambulanțelor și timpul de intervenție.
Două echipaje de ambulanță au ajuns la fața locului, însă, în ciuda eforturilor medicilor care au resuscitat-o timp de o oră, viața ei nu a mai putut fi salvată. Igor Cuciuc, profund îndurerat, a oferit detalii despre contextul care ar fi putut contribui la moartea fiicei sale.
Potrivit unui mesaj transmis de acesta pe rețelele sociale, localul avea o ventilație necorespunzătoare și era plin de fum de narghilea și țigări electronice. Artistul a mai adăugat că primul echipaj de ambulanță sosit la fața locului nu avea dotările necesare pentru o intervenție de urgență, ceea ce ar fi putut întârzia acordarea primului ajutor.
„Nu era cu ce respira. Localul era plin de fum, fără aerisire corespunzătoare! A venit salvarea în 7 minute, dar era neechipată. A doua salvare a venit după 20 de minute, dar prea târziu!”.