În „Casa iubirii”, relația Robertei și a lui Sebastian a fost marcată atât de clipe frumoase, cât și de momente de cumpănă, care i-au afectat semnificativ pe amândoi. Tocmai din acest motiv, tânăra consideră că este mai bine să pună punct, pentru a nu exista repercursiuni mai dureroase, în viitor.
De ce s-a despărțit Roberta de Sebastian
Cei doi concurenți au mai trecut prin certuri și împăcări pe parcursul competiției, în mare parte acestea s-au produs din cauza firii vulcanice a lui Sebastian.
Totuși, în ediția de astăzi, concurenta pare foarte hotărâtă să o termine cu Sebastian. În certurile anterioare, aceasta a dat de înțeles că relația lor este una toxică și ar prefera să se despartă de pe acum de iubitul ei, decât să sufere mult mai mult pe viitor.
Se pare că această situație a ajuns să o obosească cu adevărat pe Roberta, care, deși a declarat în numeroase rânduri că îl iubește pe Sebastian, își dorește liniște în viața ei.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Dacă tu poți să dai atenție altor femei, pentru mine nu mai există nimic! Mă deranjează și am realizat că nu cred că e ceea ce merit și vreau să pun punct aici! Dar vreau să terminăm frumos!”, i-a spus Roberta lui Sebastian.
Ce mesaj a transmis Roberta după despărțirea de Sebastian
De-a lungul relației lor în „Casa iubirii” tânăra i-a oferit multiple șanse iubitului ei, în speranța că își va schimba comportamentul.
Însă, dintr-un mesaj postat recent pe Instagram, se poate deduce cu ușurință faptul că Roberta a ajuns la capătul răbdării și că nu mai are de gând să încerce să facă relația să funcționeze.„Nu mai forțez nimic! Ceea ce vine, să vină... ceea ce pleacă, să plece... nu mai am timp, loc și energie decât pentru ceea ce este menit să fie al meu, atât!”, a
Citește și: Sebastian, mesaj neașteptat pentru Roberta: ''Te-am cunoscut fără să te caut.'' Fanii au reacționat imediat
De data aceasta, Sebastian nu a părut să se opună deciziei luate de iubita lui, ci a pus punct într-un mod foarte abrupt: „Nici nu mai vreau să-ți dau explicații! Rămâi cu părerile tale!”.