Victor Socaciu a murit pe 27 decembrie 2021, la vârsta de 68 de ani, artistul fiind internat de o lună în spital. După ce s-a aflat că îndrăgitul cântăreț de muzică folk s-a stins din viață, fosta lui soție, Marina Almășan, a postat un mesaj emoționant pe facebook.
Marina Almășan, prima reacție după ce Victor Socaciu a murit
Marina Almășan și Victor Socaciu au fost căsătoriți și împreună au un băiat care îi poartă numele regretatului artist.
Deși divorțul lor nu a fost unul amiabil, ci a fost presărat cu foarte multe momente tensionate, în momentul în care a aflat că Victor Socaciu a murit, Marina Almășan a postat un mesaj emoționant pe contul ei de facebook.
Marina Almășan a ținut să sublinieze că îi va fi alături fiului ei pentru a depăși această pierdere. În plus, Marina Almășan și-a amintit și de momentele frumoase petrecute alături de fostul soț, mărturisind că își dorește ca acesta să își găsească liniștea după moarte.
„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare, la venirea pe lume. Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica. Drum lin, spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea. Fiul nostru, Victor Socaciu, va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-ai îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici, de pe pământ… Îți mulțumesc pentru cântecul pe care, candva, într-o altă viață, mi l-ai dăruit: Victor Socaciu- Lângă inimă îmi stai”, a scris Marina Almășan pe Facebook, la scurt timp după ce s-a aflat că Victor Socaciu a murit.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Citeste si: Victor Socaciu a murit la vârsta de 68 de ani. Care este cauza morții regretatului artist
Ce melodie i-a dedicat Victor Socaciu fostei sale soții, Marina Almășan?
Până să ajungă la divorț, Marina Almășan și Victor Socaciu au trăit o frumoasă poveste de dragoste, iar rodul iubirii lor este Victor, băiatul celor doi.
După ce s-a aflat în spațiul public că Victor Socaciu s-a stins din viață, Marina Almășan, fosta lui soție, a dezvăluit un detaliu pe care puțini îl cunosc. Victor Socaciu i-ar fi dedicat fostei soții o melodie emoționantă, intitulată „Lângă inimă îmi stai”.
Victor Socaciu și Marina Almășan au fost căsătoriți 16 ani, dar în cele din urmă și-au spus „adio”. Despărțirea lor a afectat inclusiv relația pe care artistul a avut-o cu fiul său, Victor. O lungă perioadă de timp, cei doi nu și-au vorbit, însă ulterior au făcut pace.
Citeste si: Marina Almasan, DIN NOU in rochie de mireasa? Vezi in ce relatii e cu Georgica Cornu