Conform Reuters, centrul național pentru dezastre a transmis luni, pe 27 mai, că peste 2.000 de persoane au fost acoperite de pământ și bolovani în urma alunecării de teren produse în Papua Noua Guinee, iar șansele de a fi scoase de sub moloz sunt reduse.
Locuitorii din Papua Noua Guinee au fost loviți de o masivă alunecare de teren
Hazardul natural a avut loc în satul Yambali, din provincia Enga, iar zona este, în continuare, extrem de periculoasă, ceea ce face ca misiunea de salvare să fie foarte dificilă, întrucât ajutoarelor le este imposibil să ajungă la fața locului.
Pe lângă faptul că a luat peste 2.000 de vieți, după cum se arată într-o scrisoare a centrului național pentru dezastre, înaintată către ONU, alunecarea de teren a distrus gospodăriile și clădirile din zonă.
„Situația rămâne instabilă, deoarece alunecarea de teren continuă să se deplaseze lent, reprezentând un pericol continuu atât pentru echipele de salvare, cât și pentru supraviețuitori”, se arată în scrisoare, potrivit sursei citate.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Descoperă cele 15 state peste care Regele Charles al III-lea este domnitor
În ciuda acestui aspect, localnicii caută cu disperare supraviețuitori, așa că, într-un efort comun, se folosesc de uneltele care le-au mai rămas la dispoziție, sau chiar de propriile mâini, pentru a săpa și a-i scoate de sub pământ pe semenii lor, după