Accidentul s-a produs în orașul Costești, din județul Argeș, iar în urma părintelui Ilie Geangavelea, în vârstă de 44 de ani, a rămas o tristețe sfâșietoare. Soția lui a avut parte de un adevărat șoc și a leșinat, iar cei doi copii sunt marcați, și ei, de acest eveniment.
Cum s-a produs accidentul în care a murit preotul Ilie Geangavelea
Preotul slujea la biserica din cartierul Zorile, din Costești, iar de-a lungul timpului acesta a ajuns să fie foarte apreciat de către enoriași, pentru dedicarea și căldura sufletească de care a dat dovadă.
Din păcate, părintele Ilie Geangavelea a fost luat pe vecie de lângă cei care îl iubeau. Viața i-a fost curmată de către un băiat de 18 ani, care circula fără permis. În momentul accidentului, bărbatul se afla în mașină cu un bun prieten de al lui, Sandu Mocanu, care este, și el, preot în Costești.
Tânărul a lovit puternic mașina în care erau cei doi preoți, iar după impact aceasta a deviat într-un cap de pod. Deși, până la sosirea echipajelor de salvare, ceilalți participanți la trafic au făcut tot posibilul să-i scoată dintre fiarele contorsionate, eforturile au fost în zadar.
Cei doi bărbați au putut fi extrași din autoturism abia în momentul în care salvatorii au ajuns la fața locului. În acel moment, Ilie Geangavelea a fost scos mort din mormanul de fiare, iar Sandu Mocanu a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat de urgență la Spitalul Floreasca, din București, întrucât se afla într-o stare foarte gravă.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Un bărbat de 44 de ani, pasager în cel de-al doilea autoturism, a rămas încarcerat, iar după extragerea din vehicul a fost declarat decedat”, a transmis ISU Argeș, conform Observator.
Ce mesaj a transmis fiica lui Ilie Geangavelea, după accidentul din Costești
Nici soția lui Ilie Geangavelea nu este într-o stare bună. Imediat cum a aflat de moartea lui, aceasta a avut un șoc și a leșinat, iar acum este sub supravegherea medicilor. Copii preotului sunt, și ei, profund îndurerați de moartea tatălui lor. Fiica lui cea mare și-a strigat suferința pe rețelele sociale, prin diverse mesaje tulburătoare.
Off Doamne, ne-ai distrus… Cel mai bun om și cel mai bun tată… Nu pot să vorbesc de tine la trecut, ne-ai lăsat un gol imens în suflet. Nu te vom uita niciodată, îți vom păstra amintirea vie întotdeauna. Îți promit că ți se va face dreptate, nu o să avem liniște până nu va fi așa, tu pentru noi ești un Sfânt, tati.
Dumnezeu te-a vrut acolo sus cu el, se zice că întotdeauna alege oamenii buni de-a dreapta Lui, cea mai frumoasă și curată floare… Toată lumea te plânge, familia și enoriașii tăi din Zorile, de la biserica la care tu slujeai cu atâta har, blândețe și bunătate. Pentru mine ești un Sfânt. Dumnezeu să te odihnească, inima mea, îngerul meu iubit!, a transmis fata lui Ilie Geangavelea, într-o postare publicată recent pe Facebook.