În România, țara în care numărul asistaților social crește anual, există sute de locuri de muncă pentru care se oferă salarii cuprinse între 3.000 și 14.000 de lei în mână și pentru care nu există doritori. Meseria care se plătește la fel de bine ca și domeniul IT și pentru care există un deficit uriaș de angajati este cea de tractorist.
România are deficit mare de tractoriști, deși salariile ajung și la 14.000 de lei
Una dintre cele mai bine plătite meserii din România în ultimii ani a devenit cea de tractorist, pentru care fermierii oferă salarii cuprinse între 3.000 și 14.000 de lei în mână, în funcție de utilajul pe care îl manevrează.
Cu toate aceste, România are un deficit mare de tractoriști, deși salariile ajung chiar și la 14.000
Marii agricultori și președinții asociațiilor de profil se confruntă de câțiva ani cu această problemă și, deși oferă salarii atractive și chiar ucenicie, românii nu se înghesuie să lucreze ca tractoriști.
Dimitrie Muscă, administratorul fermelor Combinatului Agroindustrial Curtici din Arad, se laudă că plătește și salarii de 14.000 de lei pentru tractoriști. Cei care manevrează combine performante sau alte utilaje agricole moderne se pot mândri cu salarii de peste 10.000
de lei pe lună.În schimb, pentru cei care lucrează pe utilaje mai vechi, salariul mediu este undeva la 4.000 de lei. „Cel mai mic salariu este de 4.000 de lei, pentru angajații care lucrează pe utilaje mai puțin costisitoare. Sunt câțiva angajați care într-adevăr ajung la 12.000 – 14.000 de lei”, a declarat Dimitrie Musca.
Citeste si: Pensiile vor fi majorate începând cu 1 ianuarie. Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu
În România sunt înregistrate 58 de licee cu profil agricol. Cele mai multe, câte trei, sunt în județele Botoșani, Buzău, Iași și Teleorman. Foarte puțini elevi ai liceelor agricole își doresc un viitor in domeniu. Cei mai mulți vor doar sa aibă 12 clase, indiferent de profil.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Pregătirea tehnologică a acestora, în special pentru clasele de operatori pe utilajele agricole este rămasă în urmă cu un deceniu cel puțin față de ceea ce se întâmplă în fermă. Normal, că nici 5% din absolvenți nu își găsesc locuri de muncă după terminarea liceului”, explică Emil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice.
De ce nu vor românii să lucreze ca tractoriști, deși salariile sunt atractive
Deși salariile sunt atractive, există o serie de motive pentru care România se confruntă în ultimii ani cu un deficit mare de tractoriști.
Unul dintre motivele pentru care românii nu vor să lucreze ca tractoriști în țară este acela că preferă salariile mult mai mari pe care le pot obține în străinătate practicând aceeași meserie. De aceea un număr mare de români pleacă să lucreze ca tractoriți în alte țări după ce termină formarea profesională.
„Noi le facem și ucenicia uneori. După această perioadă foarte mulți pleacă. Deseori, oamenii aleg să plece în străinătate”, a declarat fermierul ieșean Cristian Stoica, pentru România Liberă.
Motive pentru care România are deficit mare de tractoriști
-cei bătrâni nu știu să manevreze noile combine computerizate;
-cei mai tineri și mai pricepuți să conducă o combină modernă aleg în final alte meserii pentru că agricultura este sezonieră;
-liceele agricole nu scot tineri pregătiți să practice această meserie
„Pregătirea tehnologică a acestora, în special pentru clasele de operatori pe utilajele agricole este rămasă în urmă cu un deceniu cel puțin față de ceea ce se întâmplă în fermă. Normal, că nici 5% din absolvenți nu își găsesc locuri de muncă după terminarea liceului” ,a declarat Emil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice pentru românialiberă.org.