Ce este Metaverse, platforma digitală creată de Facebook. Cum poți intra în noua lume virtuală

Autor: Catalina Giol
Actualizat: 29 oct 2022, 01:30

Ce este Metaverse

Sursa: Unsplash

Metaverse, o nouă platformă în domeniul digital face furori în rândul preferințelor internauților. Iată cu ce se ocupă aceasta, cum a apărut pentru prima dată și care este scopul creării sale.

Domeniul tehnologiei se află într-o evoluție constantă care face posibilă crearea unor lucruri care mai de care mai interesante și mai inovative în mediul digital. Odată cu trecerea timpului puterea internetului a crescut extraordinar de mult, oferind utilizatorilor săi posibilități vaste de accesare a diferitelor informații, a divertismentului sau a socializării prin diferite metode.

Una dintre cele mai noi inovații în domeniul digital a apărut recent în atenția publicului.

O nouă platformă online care poartă numele de Metaverse oferă posibilitatea utilizatorilor săi de a se transpune într-un univers online, creat după asemănarea lumii reale, iar internauții sunt foarte încântați de ideea noii platforme. Iată ce înseamnă, cum se accesează și ce alte lucruri trebuie să știi despre Metaverse:

Ce este Metaverse

Conform specialiștilor, Metaverse este o platformă digitală care oferă posibilitatea utilizatorilor de a se transpune într-o lume virtuală, foarte asemănătoarea cu realitatea.

Acest lucru poate fi făcut prin intermediul unor avatare create în funcție de preferințele persoanelor care accesează Metaverse, care iau parte la diferite activități și experiențe interactive, împreună cu alți utilizatori.

Prin intermediul acestei platforme, oamenii care doresc să își creeze un cont pot călători în diferite colțuri ale lumii, se pot juca împreună cu prietenii lor, pot socializa și întâlni oameni noi, pot organiza diferite evenimente, toate acestea fără a fi nevoie ca utilizatorii să se deplaseze din propria lor locuință.

Ba mai mult decât atât, multe companii mari își doresc să includă chiar și spațiul de lucru al angajaților în interiorul Metaverse, astfel încât salariații să se poată afla la birou în mediul online, fără a se deplasa cu adevărat la sediul companiei, conform flip.ro.

Citeste si: Un cuplu din India face nunta în Metaverse. Cum se va desfășura evenimentul în spațiul virtual

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Metaverse nu este un concept cu totul nou, ideea unui astfel de univers digital fiind gândită cu mult timp înainte ca internetul și lumea virtuală să evolueze la nivelul pe care îl cunoaștem în prezent. Numele platformei a fost folosit pentru prima dată în anul 1992, de către autorul Neal Stephenson în romanul de succes „Snow Cash”, însemnând atunci versiune îmbunătățită a lumii, accesibilă prin intermediul digitalizării și a internetului.

Cum poți accesa Metaverse

Universul Metaverse poate fi accesat prin intermediul unei căști speciale care acoperă în totalitate ochii, permițând vizualizarea și interacționarea utlizatorilor cu spațiul virtual, conform flip.ro. Una dintre cele mai cunoscute astfel de căști poartă numele de „Oculust Rift”. Aceasta a existat pe piața internațională cu mult înainte ca ideea Metaverse-ului să fie încă gândită măcar, fiind utilizată pentru accesarea diferitelor jocuri VR sau a diferitelor platforme digitale de socializare.

Pe lângă folosirea unei căști VR, accesarea Metaverse-ului va putea fi posibilă și doar prin intermediul folosirii unei conexiuni foarte bune la internet. Datorită tuturor oportunităților pe care noua platformă le oferă utilizatorilor săi, conexiunea la internet la parametrii maximi este necesară pentru accesarea Metaverse. Totuși, acest lucru nu va fi o problemă majoră pentru majoritatea persoanelor, datorită dezvoltării noi tehnologii 5G, folosită foarte des la nivel mondial pentru accesarea internetului la o viteză record.

Cine prod uce Metaverse

Metaverse a fost creat de către FaceBook, prin intermediul șefului organizației cunoscute la nivel mondial, Mark Zuckerberg. Acesta a investit timp, energie și resurse pentru dezvoltarea noii platforme online, ultima sumă de bani folosită pentru actualizarea universului digital reprezentând nu mai puțin de 50.000 de dolari. Cu toate acestea, forma finală a Metaverse-ului nu este nici pe departe atinsă, platforma necesitând actualizări constante de soft și diverse update-uri.

Trebuie menționat totuși faptul că Facebook nu este singura companie care se ocupă în prezent de crearea unei lumi digitale, și alte organizații mari ale lumii lucrând în domenii asemănătoare, conform flip.ro. Ba mai mult decât atât, crearea Metaverse-ului nu este posibilă doar datorită inginerilor de la Facebook, ci și a ajutorului din partea altor companii de succes care au fost încântate de ideea lui Zuckerberg.

Citeste si: Noi schimbări în platforma Instagram! Utilizatorii vor plăti o taxă pentru a vizualiza postările altor creatori de conținut

Tim Sweeney, președintele marii companii Epic Games, care a produs diferite jocuri ultra cunoscute printre care se numără și Fortnite sau Robo Recall, lucrează în prezent la crearea și actualizarea Mertaverse-ului. Platforma de dezvoltare 3D numită Unity lucrează în prezent la crearea unor copii digitale după lumea reală, iar compania grafică Nvidia investește în construirea de la zero a Omniversului, o platformă de conectare a tuturor lumilor virtuale.