METEO cu Viviana Sposub. Se întorc ninsorile în majoritatea regiunilor. Informare de vreme rea din partea meteorologilor

Autor: Bianca Hriscu

Vreme închisă în toată țara pe 16 martie 2022

Sursa: Captură KANAL D

Viviana Sposub nu vine cu vești prea bune în ceea ce privește vremea din orele următoare. Prognoza meteo de miercuri, 16 martie 2022, anunță că se întorc ninsorile, vremea fiind rece și închisă în majoritatea regiunilor.

Veștile despre vreme nu sunt dintre cele mai bune la mijlocul săptămânii. La rubrica meteo, Viviana Sposub a anunțat că vremea va fi în continuare închisă și rece pentru această perioadă a anului și că meteorologii au emis o informare meteo de vreme rea. Iată prognoza meteo actualizată pentru miercuri, 16 martie 2022.

METEO cu Viviana Sposub. Ninsori, ploi și vreme urâtă pe 16 martie

Viviana Sposub prezintă rubrica meteo în cadrul matinalului „Dimineața cu noi”, iar pentru ziua de miercuri, 16 martie 2022, nu are vești tocmai bune.

La mijlocul săptămânii, cerul va fi mai mult noros, iar în jumătatea vestică a țării, precipitațiile vor fi sub formă de ninsori în zonele montane, mixte în zonele deluroase și ploi în rest.

Vântul va sufla slab până la moderat și va mai prezenta intensificări pe creste, dar și în sud-estul țării.

Cât despre temperaturi, Viviana Sposub a anunțat că vremea se menține rece în toată țara. Astfel, temperaturile se află în scădere față de ziua precedentă, acestea încadrându-se între 4 și 12 -13 grade. Cea mai ridicată temperatură se va înregistra în Iași.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Avertismentul meteorologilor! Vor fi ninsori în mijlocul primăverii în România! Cum se prezintă vremea în perioada 16- 18 martie 2022

Vremea 16 martie 2022. Informare meteo de vreme rea 

Meteorologii au emis o informare de ninsori în toate masivele, dar mai ales în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.

Mai exact, în intervalul 16 martie, ora 08- 17 martie, ora 8, precipitațiile vor fi în special sub formă de ninsoare, în zonele montane din aceste regiuni. Meteorologii anunță că va fi vorba despre ninsori moderate cantitativ și că se va depune strat nou de zăpadă, în unele zone fiind chiar consistent. 

METEO cu Viviana Sposub. Cum va fi vremea în București?

Pentru zona Capitalei, Viviana Sposub anunță o zi mohorâtă, atmosfera fiind în general închisă pe tot parcursul zilei.

Temperatura maximă va urca până în jurul valorii de 10 grade, aceasta fiind în scădere comparativ cu ziua precedentă. 

Dacă în timpul zilei cerul va fi mai mult noros, dar nu se vor înregistra precipitații, noaptea, meteorologii anunță că pot să mai apară ploi slabe. 

Citeste si: Cum va fi vremea de Paște în 2022. Prognoza meteo pentru 24 aprilie 2022