Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru perioada 21 ianuarie – 2 februarie 2025: Se anunță vreme neobișnuit de caldă și oscilații mari de temperaturi

Autor: Cristina Mocanu

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru perioada 21 ianuarie – 2 februarie 2025

Sursa: pixabay.com

Vremea va fi deosebit de caldă în perioada 21 ianuarie – 2 februarie 2025. Află cum va fi prognoza meteo în regiunea în care locuiești.

În perioada 21 ianuarie – 2 februarie 2025, temperaturile vor crește considerabil astfel că, vremea va fi mult mai călduroasă pentru această perioadă decât în mod normal, temperaturile ajungând chiar și la 16 grade Celsius în unele regiuni. Iată cum va fi prognoza meteo pe regiuni:

Prognoza meteo- Banat

Potrivit ANM, media temperaturilor maxime va crește ușor de la 2...4 grade până spre 13 grade în perioada 26...28

ianuarie, caracterizând o vreme mult mai caldă față de normalul climatologic al perioadei. Din 29 ianuarie și până la sfârșitul intervalului media temperaturilor maxime va scădea ușor până la 9 grade (2 februarie), dar se va menține peste cele specifice perioadei. În ceea ce privește temperaturile nocturne, acestea vor fi în creștere de la o noapte la alta. În dimineața de 20 ianuarie media temperaturilor minime va fi în jur de -2 grade, urmând ca în dimineața zilei de 24 ianuarie să înregistreze valoarea de 3 grade.
Din 25 ianuarie media temperaturilor minime va avea mici variații de la o dimineață la alta și se va situa în jurul valorii de 1 grad. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 22-25 ianuarie, precum și la finalul intervalului (2 februarie).

Prognoza meteo- Crișana

Media valorilor termice diurne va crește ușor de la 2...4 grade până spre 12 grade în perioada 26...28

ianuarie. Din 29 ianuarie și până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor scădea ușor până la 8 grade în 2 februarie, dar se vor menține peste cele specifice perioadei. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor crește de la o valoare medie de -4 grade în data de 20 ianuarie până la 3 grade în 24 ianuarie. Ulterior vor avea variații ușoare de la o zi la alta, media temperaturile minime fiind de 0...1
grad și acestea urmând a fi peste cele specifice pentru această dată calendaristică. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 22-25 ianuarie, precum și la începutul lunii februarie.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Ce a pățit mama Geta? Getuța i-a trimis un pachet cu bunătăți mamei sale! "Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te ferească de rău!"

Prognoza meteo- Transilvania

Până în 25 ianuarie, media regională a temperaturilor maxime va oscila între 5 și 8 grade. După această dată, valorile termice diurne vor crește treptat până la 9...10 grade (28 ianuarie), urmând ca mai apoi să scadă ușor până la 6 grade spre sfârșitul intervalului (2 februarie). Cu toate acestea, în toată perioada de referință, maximele termice se vor menține peste cele specifice perioadei.

În ceea ce privește minimele termice, acestea vor crește de la o valoare de –5 grade în 20 ianuarie până la 0 grade în 25 ianuarie. Din 26 ianuarie și până la finalul intervalului media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de -2 grade. Astfel minimele termice vor fi mai ridicate decât cele climatologice specifice pentru această dată. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în perioada 22- 25 ianuarie și la finalul intervalului (2 februarie).

Citește și: Prognoza meteo 21 ianuarie 2025: Meteorologii Accuweather anunță că revin ninsorile începând de azi. Care sunt zonele vizate

Prognoza meteo- Maramureș

În primele zile din interval vor fi alternanțe termice, astfel încât media valorilor termice diurne va avea valori zilnice cuprinse între 4 și 8 grade. Din data de 23 ianuarie, maximele termice vor crește treptat până la valori de 10...11 grade în perioada 26-28 ianuarie, apoi vor scădea ușor până la 8 grade (2 februarie), dar se vor menține mai ridicate decât ar trebui la final de ianuarie și început de februarie. Referitor la media temperaturilor din timpul nopții, aceasta va crește de la -4 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (24-25 ianuarie). Din data de 26 ianuarie și până la sfârșitul intervalului, media temperaturilor minime va fi de -1...0 grade și se va menține peste normele perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 22-25 ianuarie, precum și la începutul lunii februarie.

Prognoza meteo- Moldova

Pe parcursul întregului interval, valorile termice, atât cele maxime cât și cele minime, se vor situa peste mediile multianuale caracteristice pentru ultima decadă a lunii ianuarie și începutul lunii februarie. În primele zile, media maximelor termice va scădea de la 11 grade în data de 20 ianuarie la 6 grade în ziua de 22 ianuarie. După această dată media regională a temperaturilor maxime va crește treptat până la 9 grade în ziua de 26 ianuarie, după care va scădea ușor la 6 grade (2 februarie). Media minimelor termice va crește ușor de la -3 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (25 ianuarie). Din 26 ianuarie minimele termice nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta, iar media acestora se va situa în jurul valorii de 0 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în ziua de 25 ianuarie, precum și la sfârșitul intervalului (1-2 februarie).

Prognoza meteo- Dobrogea

Media maximelor termice va crește de la 8 grade (20 ianuarie) până la 11...12 grade (24 ianuarie). Din 25 ianuarie maximele termice vor avea mici variații de la o zi la alta, la finalul intervalului media maximelor termice fiind de 8 grade, caracterizând pe tot parcursul intervalului o vreme caldă pentru ultima decadă a lunii ianuarie și începutul lunii februarie. Minimele termice vor fi în creștere de la -1 grad (20 ianuarie) până la 4 grade (25 ianuarie). Din 26 ianuarie și până la sfârșitul intervalului media minimelor termice va înregistra mici variații și va avea valori de 1...3 grade. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în zilele de 22 și 25 ianuarie, precum și la finalul lunii ianuarie și începutul lunii februarie.

Prognoza meteo- Muntenia

Pe parcursul întregului interval, valorile termice, atât cele maxime cât și cele minime, se vor situa peste mediile multianuale caracteristice pentru ultima decadă a lunii ianuarie și începutul lunii februarie. Maximele termice vor crește ușor de la 8...9 grade în primele 3 zile până la 11...12 grade în perioada 23- 28 ianuarie, apoi vor varia ușor de la o zi la alta înregistrând o valoare medie de 8 grade la finalul intervalului. Minimele termice vor crește ușor de la -3 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (25 ianuarie). Din 26 ianuarie minimele termice nu vor avea variații semnificative, media acestora fiind de 0...1 grad. Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în data de 25 ianuarie, precum și la finalul intervalului (2 februarie).

Prognoza meteo- Oltenia

Pe parcursul întregului interval, valorile termice, atât cele maxime cât și cele minime, se vor situa peste mediile multianuale caracteristice pentru ultima decadă a lunii ianuarie și începutul lunii februarie. Media maximelor termice va crește ușor de la 8 grade în primele zile din interval până la 11...12 grade (25 ianuarie), apoi va avea variații ușoare de la o zi la alta, înregistrând valoarea de 8 grade la sfârșitul intervalului (2 februarie). Evoluția va fi asemănătoare și în privința minimelor, media acestora urmând să crească ușor de la -3 grade (20 ianuarie) până la 1 grad (25 ianuarie). Din 26 ianuarie și până la sfârșitul intervalului media minimelor termice nu va înregistra variații semnificative, aceasta fiind de 0...1 grad. Probabilitatea de precipitații va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului.

Citește și: Când va ninge în București! Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele zile

Prognoza meteo- La munte

Media maximelor termice va scădea în primele zile de la 8 grade (20 ianuarie) la 0 grade (22 ianuarie), apoi va crește treptat până la 6 grade (26 ianuarie). Din 27 ianuarie, media maximelor termice va scădea treptat, înregistrând valoarea de 0 grade la sfârșitul intervalului (2 februarie). Cu toate acestea, valorile termice se vor menține peste normele climatologice specifice acestei perioade. Din punct de vedere al temperaturilor nocturne, acestea vor scădea de la 0 grade (20-21 ianuarie) la -5 grade (22-23 ianuarie), apoi vor crește ușor până la -1 grad (27 ianuarie). Din 28 ianuarie vor scădea ușor până la -5 grade la finalul intervalului (2 februarie). Probabilitatea de precipitații va fi mai ridicată în perioada 22- 25 ianuarie, precum și la sfârșitul intervalului (1-2 februarie).